Anunț: Plățile pe programul POSDRU, deblocate de Comisia Europeană. Mai bine de 150 de milioane de euro vor intra deja în țară

195465 articol

Comisia Europeană (CE) a deblocat rambursările pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU 2007-2013), în valoare de 167 milioane de euro, pentru care au fost întrerupte plăţile în luna februarie 2016, se arată într-un comunicat al Ministerului Fondurilor Europene.

 

„Ridicarea întreruperii plăţilor este o veste foarte bună. Vor intra imediat în ţară 167 de milioane de euro. Am trimis deja o sumă şi mai mare. Vor mai urma veşti bune, acum că procesul a fost deblocat. Încercăm să aducem cât mai multe fonduri, atât de necesare dezvoltării României“, a declarat Cristian Ghinea, ministrul de resort.

Autoritatea de Management POSDRU din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a trimis săptămâna trecută o altă tranşă, de 372 de milioane euro.

 

„Estimăm că suma totală, de 539,4 milioane euro, se va întoarce la bugetul de stat până la sfârşitul acestui an. Ceea ce înseamnă o creştere cu aproximativ 10% a gradului de absorbţie per total program POSDRU“, a completat ministrul Fondurilor Europene.

Michel Servoz, Director General al Direcţiei Generale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune din cadrul CE s-a întâlnit, recent, cu Cristian Ghinea.

 

Potrivit comunicatului, Michel Servoz a remarcat că, prin Pachetul anti-sărăcie lansat în februarie 2016 se vine cu ‘o abordare integrată foarte necesară, care sper să continue şi în guvernările viitoare’.

Multe dintre măsurile din pachetul anti-sărăcie lansat de Guvern vor putea fi finanţate prin apelurile de proiecte pe care Ministerul Fondurilor Europene le va lansa în 2016.

 

„CE a întrerupt termenul de plată pentru România pentru POSDRU 2007-2013 în luna februarie 2016. Prin eforturile comune ale Ministerului Fondurilor Europene şi ale Autorităţii de Audit, rata de eroare a fost adusă sub nivelul acceptabil, permiţând decizia de deblocare anunţată zilele acestea de oficialii europeni“, se mai arată în comunicatul MFE.

  Programul punctelor Enel de sărbători

 

Sursa:capital

Categorie: mandri.ro
Tags: comisia, deblocare, europeana, posdru, program

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici