ANAF face plângere penală după ce a descoperit că doar unul din cele 15 scanere din vămi este funcţional

IMG 2124

Conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat că sesizează organele de urmarire penală şi l-a informat în scris pe premier, după ce, în urma unor controale, a descoperit că doar unul din 15 scanere ale Direcţiei Generale a Vămilor plasate în punctele de frontieră este în prezent funcţional, iar direcţia de control din ANAF a constatat neregularităţi cu privire la încheierea şi derularea contractului de mentenanţă pentru aceste scanere.

“În urma unor controale dispuse de Preşedintele ANAF cu privire la funcţionarea echipamentelor de scanare tip Roboscan, amplasate în puncte vamale de frontieră, s-a constatat faptul că, din cele 15 scanere ale Direcţiei Generale a Vămilor, doar unul este în prezent funcţional, în punctul de frontierã Stânca-Costeşti”, a precizat ANAF, într-un comunicat transmis marţi News.ro.

În plus, direcţia de control din cadrul ANAF a constatat neregularităţi cu privire la încheierea şi derularea contractului de mentenanţă pentru aceste scanere şi a sesizat procurorii.

“Precizãm cã principala prioritate ANAF este aceea de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale şi a contrabandei, iar funcţionalitatea acestor scanere asigurã un mijloc important în acest domeniu, în condiţiile în care tehnologia la care am făcut referire realizeazã imaginea radiografică a unui autovehicul, camion, container sau orice alt obiect cu dimensiuni similare în vederea depistãrii de mãrfuri de contrabandă sau materiale interzise”, arată instituţia fiscală.

Conducerea ANAF l-a informat în scris pe premierul Sorin Grindeanu cu privire la situaţia constatată şi urmează să prezinte Guvernului calendarul de reoperaţionalizare a echipamentelor tip Roboscan.

Potrivit studiilor comandate de producătorii de ţigări, contrabanda cu ţigări a ajuns la o pondere de 16,8% din piaţa totală a României în 2016, cel mai ridicat nivel din 2010.

Categorie: arad, mandri.ro
Tags: anaf, importante, plangere penala, roboscan, vami

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici