Ambasadorul SUA: Corupția este o otravă pentru democrație. Lupta împotriva flagelului, vitală pentru viitorul României

Hans Klemm ambasador SUA in Romania

Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a declarat, joi, la o întâlnire cu studenții clujeni, că pentru orice stat democratic corupția este „o otravă”, informează Agerpres.

„Corupția este o otravă pentru orice democrație, fie că este în SUA sau în România trebuie eliminată la toate nivelele vieții publice. Este o mare provocare și felicit România pentru ce a făcut și pentru că luptă din greu împotriva corupției, este o luptă care nu se termină niciodată și trebuie susținută. Această luptă nu există numai în România, și vecinii dumneavoastră se confruntă cu provocări serioase, cum ar fi Ucraina, Republica Moldova, dar și SUA are o problemă cu corupția, în condițiile în care au fost cazuri de foști guvernatori și senatori anchetați sau președinți care au părăsit funcția din cauza corupției”, a menționat Hans Klemm.

El a adăugat că a fost martorul unor evenimente importante în România, după tragedia de la Colectiv, când românii s-au unit împotriva corupției.

„Am văzut zeci de mii de oameni care s-au unit într-o solidarizare pașnică împotriva corupției, am văzut sloganul Corupția ucide, am fost impresionat de acei cetățeni de pe străzile Bucureștiului. Mulți dintre voi ați participat la aceste demonstrații și ați văzut un viitor luminos pentru România, unde legea domnește și lupta împotriva corupției este foarte mare”, a completat ambasadorul SUA.

Sursa: www.digi24.ro / Foto: www.eskape.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici