Ai sub 35 de ani? Poți obține gratuit, teren pentru a-ți construi o casă

Niciun comentariu

Este vorba de Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe. Libertatea îți spune ce condiții trebuie să îndeplinești și cum trebuie să procedezi pentru a primi gratuit un astfel de teren.

 

Potrivit Legii nr. 15/2003, actualizată, toți cei care au vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani au dreptul să solicite autorităţilor locale atribuirea gratuită a unui teren, din suprafețele aflate în domeniul privat al localității respective, în vederea construirii unei locuinţe proprii. Ulterior construirii casei, în anumite condiții, terenul poate fi cumpărat de la stat.

 

Suprafețe între 150 și 1.000 mp

 

 

Suprafața unui astfel de teren diferă în funcție de localitate. Astfel, pentru municipii şi sectoarele Capitalei, suprafaţa minimă ce poate fi atribuită este de 150 de metri pătraţi, iar cea maximă de 300 de metri pătraţi. În cazul oraşelor, suprafeţele variază între 250 şi 400 mp, în timp ce în comune şi în sate, suprafeţele variază între 250 şi 1.000 mp. Potrivit normelor de aplicare a legii, fiecare localitate trebuie să inventarieze anual terenurile ce pot fi atribuite astfel tinerilor, să le valideze prin hotărâre a consiliului local şi apoi să informeze cetăţenii cu privire la acestea, prin afişare la sediul consiliului local.

 

 

Să nu deţii altă casă sau alt teren

 

 

Pentru a putea primi un astfel de teren, trebuie să ai cel puţin 18 şi cel mult 35 de ani și, la data depunerii cererii, trebuie să nu ai nici locuinţă nici teren destinat construirii unei case, indiferent în ce localitate ar fi situate aceste imobile. Autorităţile locale au dreptul să stabilească şi unele criterii suplimentare. Cererea de atribuire a terenului trebuie depusă la consiliul local al comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti în care ai domiciliul. Pe lângă cererea-tip, trebuie să mai depui: o copie a certificatului de naştere; copie a cărţii de identitate; declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că nu deţii și nici nu ai deținut în proprietate o locuinţă sau un teren destinat construirii unei locuinţe. În plus, ai nevoie şi de o declaraţie pe propria răspundere a părinţilor, din care să reiasă că aceștia nu deţin și nu au deţinut în proprietate, în ultimii zece ani, un teren cu o suprafaţă mai mare de 500 mp în mediul urban şi de peste 5.000 mp în mediul rural, indiferent de localitate. În maximum 15 zile, consiliul local analizează dosarul şi hotărăşte aprobarea cererii sau, după caz, respingerea acesteia. Punerea în aplicare a hotărârii consiliului local se face de către primar, pe bază de proces-verbal, în cel mult 15 zile de la data aprobării hotărârii.

 

 

Dacă nu începi lucrările în termen de un an, pierzi terenul

 

 

Odată ce ai primit terenul, ești obligat să începi construirea locuinţei în maximum un an, respectând toate prevederile legale referitoare la autorizarea lucrărilor de construcţii. Dacă nu începi lucrările în acest termen sau dacă nu respecți Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, tot prin hotărâre a consiliului local ți se poate retrage dreptul de folosinţă asupra terenului atribuit. Legea mai stabileşte că, după ce ai terminat lucrările la casă, ai dreptul să ceri cumpărarea terenului. Decizia de vânzare se ia tot prin hotărâre a consiliului local, iar preţul se stabileşte în urma unei expertize tehnice.

 

 

Sursa:libertatea

Category: mandri.ro
Tags: , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Meniu