Adrian Şuteu, trimis în judecată după ce era să omoare un bărbat în Confecţii

tribunal

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus, prin rechizitoriul din data de 22 iunie 2016 trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului Şuteu Adrian Sebastian pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală cu punerea în primejdie a vieţii persoanei vătămate.

În fapt, din probele administrate până în acest moment procesual, s-a reţinut că:

Inculpatul, în după amiaza zilei de 11.03.2016, în timp ce a fost provocat de către persoana vătămată R.I.A., i-a aplicat acestuia o lovitură puternică cu pumnul, în zona hemifeţei drepte sau regiunii temporale drepte, cu dezechilibrarea victimei şi, posibil, lovirea capului de autoturism (hemifaţă/hemicraniul drept), urmată de cădere cu impact temporo – occipital stâng la nivelul solului, suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare 65 zile de îngrijiri medicale, dar viaţa i-a fost pusă în primejdie.

Leziunile au fost consecutive căderii şi lovirii  de autoturismul  parcat pe strada  Liviu Rebreanu, colţ cu strada Baladei din cartierul Confecţii din municipiul Arad”.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Judecătoria Arad.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici