Acțiunile Renault în scădere cu peste 15% după anunțul unor percheziții la sediul companiei

1x 1

Acțiunile grupului auto francez Renault înregistrau joi la prânz o scădere de peste 15% la bursa de la Paris, după ce agenția de presă AFP a anunțat că la sediul companiei a avut loc o serie de percheziții posibil legate de consecințele scandalului motoarelor trucate de la Volkswagen, potrivit unei surse sindicale, informează AFP.

În jurul orei 12,05, acțiunile Renault erau în scădere cu 15,24% până la 73,45 euro, aceasta fiind cea mai mare scădere înregistrată de o acțiune inclusă în indicele CAC 40. Degringolada titlurilor Renault l-a afectat și pe rivalul PSA Peugeot Citroen, ale cărui acțiuni au înregistrat o scădere de peste 7%, pe o piață care înregistra o scădere de 3,14%.

‘Acțiunile au scăzut după publicarea de către AFP a unor informații referitoare la efectuarea unor percheziții la sediul Renault cu privire la testele de emisii poluante. Se pare că au fost sechestrare unele calculatoare’, a declarat un trader de la Paris.

Aceste percheziții vin după ce anul trecut constructorul auto german Volkswagen a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piața auto europeană.

Sursa: agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici