A avut loc slujba Parastasului la şapte zile de la înmormântarea Reginei Ana a României

tibi 1

21 de zile s-au împlinit, ieri, de la decesul Reginei Ana a României și 7 zile de la înmormântarea acesteia.

Potrivit rânduielilor Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat sâmbătă, 20 august 2016, slujba Parastasului. La eveniment au fost prezenți reprezentanții Casei Regale a României și persoane care au venit să aducă un omagiu celei care a stat lângă regele Mihai timp de 68 de ani, informează eparhiaargesului.ro. Au fost prezenți mai multe delegații ale Asociației Amicii Regelui Mihai din mai multe localități din țara, printre care şi Arad.

După cele 7 zile de doliu, începând de astăzi se permite accesul publicului în noua Catedrală Arhiepiscopală pentru a vedea noua piatră funerară așezată peste mormântul reginei Ana.

Lucrările la noua Catedrală Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș vor continua în acest an urmând a se finaliza acoperișul și finisajele exterioare. Locul este destinat mormintelor membrilor Casei Regale a României, dar și pentru moaștele Sfintei Mucenițe Filoteia, care vor fi aduse din Paraclisul Arhiepiscopal.

tibi 2 tibi

 

Categorie: arad
Tags: dekany, parastas regina ana, slujba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici