7 grade Celsius în clasă. Elevii din Sâmbăteni îngheaţă la cursuri

sambateni

Sute de copii tremură în clase, într-o comună arădeană, pentru că instalaţia de încălzire e în probe. Unele care par să nu se mai termine. Copiii sunt victimele unui ping-pong birocratic între primărie şi conducerea şcolii. Astfel că sunt nevoiţi să suporte temperaturile care coboară şi până la 7 grade în sălile de studiu.

Copiii de la Şcoala Generală Sâmbăteni, judeţul Arad, stau la ore cu hainele groase pe ei şi chiar cu mănuşi. În clase e iarnă ca afară.

Au fost zile când au lipsit de la ore până la 40 de elevi din cei 198 câţi are şcoala. Şi nu doar cei mici au probleme din cauza frigului din clase.

Conducerea şcolii a obţinut aprobarea să reducă durata unei ore de curs de la 50 la 40 de minute, iar pauza a fost micşorată de la 10 la 5 minute.

Primăria, cea care administrează problemele şcolii, a încercat să găsească o soluţie. Varianta aleasă a făcut însă mai mult rău.

Centrala termică, care ar trebui să asigure încălzirea şcolii, a fost demontată astă-vară şi apoi remontată, susţin reprezentanţii primăriei.

Însă problemele au rămas, aşa că sistemul de încălzire e, deocamdată, în probe.

Autorităţile judeţene le-au cerut celor două părţi implicate, conducerea şcolii şi primărie, să ia măsuri urgente pentru a rezolva problema căldurii.

 

Sursă: stiri.tvr.ro

Categorie: arad
Tags: copii, frig, importante, ingheata, ore, sambateni, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici