Nagy: „Păcat de acea greșeală, în fotbal se plătește”

nagy56

Trupa arădeană a pierdut primul meci din turneul italian, dar se poate consola cu ideea că a lăsat o impresie bună, după reprezentația din actul doi. Antrenorul Roland Nagy regretă, totuși, golul primit la ultima fază, care a privat UTA de un rezultat bun. „E frustrant că am pierdut în ultima secundă, după o repriză secundă foarte bună, în care am revenit în joc. A fost o naivitate, dar trebuie să învățăm din asta. Un meci bun, per ansamblu, cu un adversar care a venit după un cantonament și a arătat calitate și valoare. Prima repriză a fost a lor, a doua, zic eu, a fost a noastră. Păcat de acea greșeală, în fotbal se plătește”, a remarcat antrenorul roș-albilor.

Tehnicianul s-a referit și la concurența puternică din ofensiva arădeană, acolo unde și Petre își depune tot mai serios candidatura pentru un tricou de titular: „Mă bucur pentru fiecare jucător care marchează. Lui Petre îi place să înscrie, are calitate de marcator, trebuie să creadă în acest lucru, cu siguranță îi vine rândul mai mult atunci când va fi cazul. E o concurență acerbă în atac, doar de jucători depinde să se bage în echipă”.

Aventura UTA-ei în Italia continuă marți, 2 august, cu un nou episod, triunghiularul la care arădenii participă alături de grecii de la Panteolikos FC și SS Jesina.

uta-arad.ro

Categorie: sport
Tags: nagy liga a 2-a spezia uta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici