17 cetățeni străini au fost prinşi pe câmp de către autorităţile din Arad

prinsi pe camp

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat, în cadrul unei acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale desfășurată în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad, 17 cetăţeni din Irak, India şi Pakistan, care au încercat să iasă ilegal din Romania, pentru a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen .

„Azi noapte, în jurul orei 03.30, în cadrul unei acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din carul SPF Nădlac, județul Arad, în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad, au depistat şaptesprezece persoane, unsprezece bărbaţi, două femei şi patru minori, care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria.

Persoanele, care nu își justificau prezența în zona de frontieră, au fost duse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac pentru cercetări.

La verificări s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, India și Pakistan, adulții cu vârste cuprinse între 18 și 32 ani, iar copiii între 3 şi 17 de ani. De asemenea, s-a mai stabilit faptul că o parte din ei sunt solicitanţi de azil în România, iar ceilalți au intrat legal în țară”, a declarat comisar de poliţie, Radu Sasu.

Persoanele în cauză au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Categorie: arad
Tags: 17, frontiera, ilegal, importante, migranti, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici