Aradul moare…

  • mandri.ro
  • April 26, 2018
  • 0

Până nu de mult nimeni nu îmi putea lua mândria de a fi arădean. Nimeni nu ma putea contrazice că orașul meu, Arad, este un oraș al palatelor, al elegaței și al bunului simț. Nimeni nu îndrăznea să subaprecize Aradul meu drag, care de-a lungul istoriei a fost casă pentru atâtea personalități marcante și deschizător de drumuri în atâtea domenii.

Ce importanță mai are în ziua de azi, Aradul, când intersele financiare primează, când cei care ar trebui să se dedice cu ardoare binelui și prosperității orasului se vând ieftin pentru câteva comisioane și o glorie trecătoare?

Ce importanță mai are astăzi, în anul de grație 2018 că aici în 1899 s-a jucat primul meci de fotbal sau că Hirschl din dragostea lui pentru oraș și cultură ne-a făcut cadou un teatru. Are importanță că Francisc I ne-a făcut liberi sau că muzica conservatorului cânta la Arad din 1833? Știați că pe strazile boemului Arad s-a plimbat Kafka sau că sala de concerte de la Crucea Alba era plină cand eram vizitați de Strauss, Brahms, Bartok și Enescu? Ce importață mai are că  din casa noastra au plecat vagoane, avioane, mașini, autobuse, ceasuri, jucării pentru a face cunoscut întregii lumii cochetul oraș de pe Mures?

Mai contează că de aici, din Arad a plecat o noua lume? O noua țară?  Că de aici Iuliu Maniu a fost curajos și a cerut unirea Transilvaniei cu țara mama? Ce rost mai are sărbătorim un centenar când nu suntem în stare să sărbătorim orașul nostru în fiecare clipă?

Oare ce ar spune cei doi mari arhitecți ai Aradului, Milan Tabacovici și Lajos Szantay daca ar vedea astazi orasul? Mie teamă că orașul va avea aceeași soartă ca a arhitecului care i-a dăruit atâtea clădiri importante (Palatul Cultural, Biserica Evanghelică Luterană (Biserica Roşie), Gara CFR, Palatul Szántay, Palatul Bohus, Palatul Kohn, sediul Băncii Arad Cenad (Palatul Băncii Naţionale), Palatul Lloyd, Biserica Reformată, Cvartalul de locuinţe Neuman, Antrepozitele Andreny), Lajos Szantay, și anume…va muri într-o cumplită mizerie…

Daca până acum Aradul meu iubit se prăbușea, de acum Aradul meu iubit este ingropat la propriu în tone de gunoi… Aradul moare… ARADUL MOARE… și noi ce facem?

Dacă până nu de mult nimeni nu îmi putea lua mândria de a fi arădean, astăzi străbat bulevardul cu privirea în jos ( ce straniu, tocmai eu care am invitat sute de arădeni să nu mai privească în jos, ci să-și admire orașul și să se lase cuceriți de el), astăzi îmi este rușine că nu pot face nimic să-l salvez de la depravare și declin. Astăzi îi văd tristețea, astăzi îi văd agonia, astăzi realizez cu adevărat că și un oraș poate muri…

Szaszet Brigitta

Aradul moare…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *