24 august 2018
Smaranda Patras-Donose, 38 de ani, nu fusese niciodatã suferindã, doar demult, în copilãrie, avusese o simplã operatie de apendicitã. La Arcadia Iasi s-a dus luna trecutã la un control de rutinã, dupã ce sesizase o micã jenã în partea…
22 februarie 2018
Cu câteva ore înainte ca FCSB să intre pe teren la Roma, în meciul cu Lazio din returul 16-imilor Europa League, suflarea stelistă primește o veste cruntă legată de omul care a făcut posibilă cea mai mare performanță din istoria fotbalului…
23 ianuarie 2018
Într-o Românie în care trăim doar cu grijă zilei de mâine şi în care, de cele mai multe ori, uităm de compasiune, există şi miracole. Un tânăr de numai 23 de ani i-a salvat viaţa unei fete care suferă de ciroza hepatică, în clipa în care a…
27 septembrie 2017
Viata unui copil a fost salvata la Timisoara dupa o mobilizare exemplara a doctorilor de la trei spitale. Acestia au muncit cot la cot pentru reusita unei interventii chirurgicale printr-o metoda care s-a executat pentru prima data in…
20 august 2017
În plină criză de sânge în spitale, a apelat la o procedură simplă: autotransfuzia. Doar cinci români au apelat la această procedură. Și asta nu pentru că nu ar fi fost mai mulţi amatori, ci pentru că oamenii pur și simplu nu ştiu de…
14 iulie 2017
Novak Djokovic a explicat, după abandonul de la Wimbledon, că are nevoie de o pauză prelungită pentru a se reface. Sârbul Novak Djokovic a abandonat, miercuri, partida disputată împotriva cehului Tomas Berdych, în sferturile de finală de…
18 mai 2017
O tânără de 24 de ani din satul Dud a murit după ce a născut prin cezariană. Aceasta a făcut imediat stop cario-respirator şi medicii de la Ineu unde se afla aceasta pentru naştere au decis să cheme elicopterul SMURD pentru a fi trimisă la…
1 mai 2017
Alin Palage este un băieţel care la vârsta de cinci luni începea luptă pentru viața. Era momentul când părinţii lui au aflat că copilaşul a fost diagnosticată cu Sindromul Down. Acesta a fost însă doar începutul unui șir lung de suferințe.…
26 aprilie 2017
Radu David Iulian, băieţelul de 12 ani, despre care mandri.ro a scris în urmă cu câteva zile că are nevoie de ajutorul semenilor pentru a se putea bucura de copilărie va fi operat. Ajutorul a venit din partea #AsociațiaDalia l care va…
13 ianuarie 2017
Adi Hentea, cântăreţul creştin care împărtăşeşte Evanghelia peste mări şi ţări și care a făcut apel la semeni pentru a fi ajutat financiar să vadă din nou a fost supus primei operații realizată la Spitalul Universitar din Cleveland.…
19 decembrie 2016
Un braşovean a fost sunat de un bărbat care a pretins că este medic şi că are nevoie de nu mai puţin de 50.000 de euro pentru a o opera pe coloană pe fiica bărbatului. Escrocul i-a spus omului că aceasta a căzut pe scări şi este în stare…
6 octombrie 2016
Teatrul de Marionete din Arad va găzdui pe data de 9 octombrie 2016 spectacolul caritabil “O șansă pentru Andrei”!. Este vorba despre un băiețel de 11 ani, care este programat pe data 14 octombrie la Szeged în Ungaria pentru o nouă…
22 aprilie 2016
Yamanoor Naranal s-a născut in India cu un sac plin de lichid pe spatele craniului care a crescut enorm. Un bebeluș născut cu un chist pe craniu atât de mare incât părea că are un al doilea cap a supraviețuit unei operații de 6 ore, în…
18 aprilie 2016
Oameni din toate colțurile lumii au putut fi martori la o operație de cancer folosind realitate virtuală. A fost ideea unei echipe de medici din Marea Britanie. Studenți, dar și persoane interesate de lumea medicală au putut asista de la…
3 aprilie 2016
România TV prelua în aprilie 2016 o relatare InfoBrăila despre un conflict la spitalul județean. Rudele unui pacient decedat ar fi reclamat o agresiune și cererea restituirii unor bani despre care susțineau că fuseseră dați medicului.…
25 februarie 2016
Preotului Daniel Ungur din parohia Păuliş, judeţul Arad, a trecut cu bine de cea de a doua intervenţie pe care a avut-o la Viena. Acesta se află acum în perioada de recuperare şi va fi externat la începutul săptămânii viitoare. A fost o…
27 ianuarie 2016
La sfârșitul lui ianuarie 2016, președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, a confirmat pentru ProSport că Simona Halep va face parte din echipa pentru întâlnirea cu Cehia. Meciurile erau programate la Cluj, pe 6 și 7 februarie.…
17 ianuarie 2016
Chirurgul care şi-a înjunghiat colegul cu bisturiul a fost reţinut şi urmează să ajungă în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă, informează B1 TV. Este vorba despre medicul Constantin Ploscaru de la Spitalul Județean de…
3 ianuarie 2016
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, la un simpozion internațional la Oradea. O delegație a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a participat, recent, la Universitatea din Oradea, la un simpozion deosebit de atractiv intitulat:…