8 august 2020
Litoralul românesc continuă să-i dezamăgească pe turişti, iar mizeria, preţurile mari şi serviciile de proastă calitate îi fac pe aceştia să-şi promită că nu vor mai călca pe plajele Mării Negre. Dan Voicu are 37 de ani, este medic în…
31 iulie 2017
Un conflict iscat duminică dimineaţă între aproximativ zece persoane, într-o parcare din apropierea unui club din nordul staţiunii Mamaia, a fost aplanat de jandarmi, doi indivizi cu plăgi înjunghiate fiind transportaţi la spital, potrivit…
1 iulie 2017
Scene de groază au avut loc pe o trecere de pietoni din Mamaia. Trei persoane, printre care şi un copil, au fost lovite în plin de un şofer neatent. Cei trei se aflau în vacanţă pe litoral. În urma impactului, femeia a fost aruncată la…
5 iunie 2017
Se pare ca cel mai simpatic presedinte de consiliu judetean are o problema cu recunoasterea nisipului. Sau a plajelor. Asta deoarece cu putin timp in urma a postat pe facebook cateva poze insotite de un text „frumos” si multe sperante de…
25 iulie 2016
Așa ceva nu a mai văzut România. Au vrut porc și l-au vrut proaspăt – așa că l-au tăiat chiar pe plajă. O familie de țigani venită pe litoral, în zona unui camping din stațiunea Mamaia, i-a șocat pe turiști. Țiganii au cumpărat un porc pe…
19 iunie 2016
România TV publica în iunie 2016 informații despre transportarea unei femei la spital după un incident într-un club din Mamaia. Primele pasaje vorbeau despre o presupusă înjunghiere, în timp ce alte mărturii invocau o cădere și răni…
9 iunie 2016
Compania CFR a pregătit un program de circulație a trenurilor, pe perioada sezonului estival. Călătorii care vor să ajungă la mare sau în delta au la dispoziție peste 40 de trenuri care asigură legăturile din toată țara cu litoralul…