Igaş nu votează lista PNL pentru parlamentare: „Suntem în vremea lui Nea’ Ceaşcă, doar el contează şi ceilalţi devin gloată”

igas

Senatorul Constantin Traian Igaş se află în drum spre Bucureşti unde va participa la şedinţa BPN. Acesta a postat un mesaj pe pagina de Facebook în care explică ce va face acolo.

„Sunt în drum spre Bucureşti, unde la ora 13 voi fi prezet la BPN, şedinţă în care se va valida lista nostră pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. Aşa cum am mai spus deja, nu voi contesta această listă dar nici nu voi vota deoarece cred că puteam avea o listă mai consistentă rezultată în urma discuţiilor, cu primarii şi viceprimarii noştri, nu doar în cercul restrâns al preşedintelui de filială! Obiectivul nostru trebuie să fie doi senatori şi patru deputaţi!! Am rezerve că vom reuşi acest obiectiv în conditiile în care respectul faţă de colegii “furnicuţe”, cei care muncesc, lipseşte cu desăvârşire ! Întâlnirile pe colegiile 6 şi 7 sunt formale, nu informale! Spiritul de colegialitate este pe cale dispariţie iar în unele momente parcă suntem în vremea lui Nea’ Ceaşcă, doar el contează şi ceilalţi devin gloată, care nu contează deloc! Dar nu dejnădăzduiesc, sunt convins că vor veni vremuri şi mai bune! Doamne ajută!

Vă multumesc tuturor celor care ați sunat, ați postat, public sau privat, aprecierile și gândurile dvs. Mi-aș fi dorit ca tot ceea ce mi-ați spus sau scris în privat să spuneți si public! Nu trebuie să vă fie teamă dragi primari, viceprimari, consilieri si simpatizanți!!!!! Învățați să folosiți dreptul la libera exprimare (unii dintre ai noștri au murit pentru acest drept)!!!

Atâta timp cât veți merge pe calea bătătorită, încă din 2012, nu veți avea parte de nici o schimbare în atitudinea faţă de dvs, membri ai acestui partid, aleși ai comunităților aradene!”, se încheie mesajul.

  Se deschide Târgul de Primăvară din faţa Primăriei. Vezi ce concerte vor avea loc!

 

Categorie: arad
Tags: candidati, igas, liste, mesaj, nu voteaza, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici