Analiza publicată de o profesoară de istorie în cotidianul Washington Post a împărțit lumea în două. 

  • Într-o parte au stat criticii scandalizați de „progresismul” autoarei, care au observat că Argentina e într-adevăr „albă” – deci de ce ar avea jucători de culoare? 
  • De cealaltă parte au fost susținătorii, care i-au apreciat explicațiile despre evoluția rasială a populației argentiniene, explicații ce fac referire practic la o ștergere, în timp, a identității populației de culoare din țara sud-americană.

Articolul scris de Erika Denise Edwards, profesoară de istorie latino americană la Universitatea din Texas, a atras în primul rând prin titlul său provocator.

„De ce nu are Argentina mai mulți jucători negri la Cupa Mondială?”, în condițiile în care alte țări sud-americane, ba chiar și echipe europene, au astfel de jucători, întreabă autoarea.

Cea mai evidentă explicație este observată chiar de Edwards: un recensământ din 2010 a arătat că 149.493 de persoane erau de culoare (dintr-un total de peste 45 de milioane), deci mai puțin de 1% din populație. 

Dar realitatea, spune ea, este mai complexă: aproximativ 200.000 de prizonieri africani au debarcat pe malurile Río de la Plata în perioada colonială a Argentinei, iar la sfârșitul secolului al XVIII-lea, o treime din populație era de culoare, spune ea.

Cum a scăzut atât de dramatic populație de culoare a Argentinei, prin urmare? Prin ștergerea identității, sugerează Edwards, care dezvăluie astfel esența întrebării din titlul care a stârnit atâta zarvă.

Mai exact, subliniază autoarea, „nu doar că ideea că Argentina ar fi o națiune albă este inexactă, dar ea ilustrează în mod clar o istorie lungă de ștergere a identității populației de culoare, care stă la baza autodefinirii țării”.

Prin urmare, articolul scris de profesoara de istorie nu îl trage la răspundere pe selecționerul echipei naționale a Argentinei, ci oferă pur și simplu o explicație istorică pentru întrebarea din titlu.

„Miturile” dispariției populației de culoare din Argentina

În argumentația sa, profesoara respinge mai multe mituri prin care unii au explicat de-a lungul timpului absența argentinienilor de culoare.

Cel mai popular dintre aceste mituri a fost acela că bărbații de culoare au fost folosiți drept „carne de tun” și au murit în număr mare în timpul războaielor din secolul al XIX-lea.

Însă, spune ea, citând datele istoricului George Reid Andrews, în loc să moară pe câmpul de luptă, mulți au dezertat pur și simplu și au ales să nu se mai întoarcă în locul în care s-au născut. Iar mulți chiar s-au întors de fapt acasă, așa cum arată datele unui recensământ din Buenos Aires de la acea vreme.

Un alt mit susține că, din cauza numărului mare de decese printre bărbații de culoare, femeile de culoare din Argentina nu au avut altă opțiune decât să se căsătorească, să coabiteze sau să formeze relații cu bărbați europeni – ceea ce a dus la „dispariția” populației de culoare.

Edwards observă că studii mai recente au arătat, în schimb, că unele femei de culoare din Argentina au luat pur și simplu decizia de a apărea în datele oficiale drept albe sau amerindiene, pentru a beneficia de toate drepturile pentru ele și copiii lor.

Alte mituri pentru lipsa de reprezentare a oamenilor de culoare în cultura argentiniană s-au axat pe izbucnirea bolilor, în special a febrei galbene în 1871. Dar și acest argument a fost demontat, deoarece datele arată că epidemiile nu au ucis populația de culoare în proporții mai mari decât alte populații, spune autoarea.

„De ce nu are Argentina jucători negri la Cupa Mondială?”. O analiză provocatoare Washington Post a declanșat reacții zgomotoase în întreaga lume
Fanii Argentinei în tribunele din Qatar, foto: Imago

„Modernitatea” și culoarea pielii

În realitate, spune Edwards, Argentina a găzduit mulți negri timp de secole – nu doar populația de sclavi și descendenții acestora, ci și imigranții.

Imigranți din Capul Verde au început să sosească în Argentina în secolul al XIX-lea, cu pașapoarte portugheze, și apoi în număr mai mare în anii 1930 și 1940, căutând locuri de muncă ca marinari și muncitori portuari.

Dar liderii argentinieni albi, precum Domingo Faustino Sarmiento, fost președinte al Argentinei (1868-1874), au elaborat o narațiune diferită pentru a șterge această identitate amestecată a țării, deoarece au echivalat modernitatea cu albul, scrie profesoara.

Liderii țării considerau că, pentru a se alătura Germaniei, Franței și Angliei – țările civilizate, Argentina trebuia să scape de populația de culoare – atât din punct de vedere fizic, cât și cultural, scrie Edwards.

Acest proces de albire a fost încercat în cea mai mare parte a Americii Latine, în locuri precum Brazilia, Uruguay și Cuba.

Totuși, ceea ce face ca povestea Argentinei să fie unică în acest context este faptul că aceasta a reușit să își construiască imaginea de țară albă, spune autoarea.

Încurajarea imigrației vest-europene

Cum a reușit Argentina să facă acest lucru? În anii 1850, spre exemplu, filosoful politic și diplomatul Juan Bautista Alberdi a promovat imigrația europeană albă în țară, scrie profesoara.

Președintele argentinian Justo José de Urquiza (1854-60) a susținut ideile lui Alberdi și le-a încorporat inclusiv în prima constituție a țării. Amendamentul 25 prevedea în mod clar: „Guvernul federal va încuraja imigrația europeană”.

Lucrurile au funcționat. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, președintele Sarmiento remarca că „peste douăzeci de ani, va fi necesar să călătorești în Brazilia pentru a vedea negri”.

El, scrie Edwards, știa că există argentinieni de culoare, dar sugera că țara nu îi va recunoaște pentru mult timp.

Și peisajul Argentinei s-a transformat într-adevăr, deoarece 4 milioane de imigranți europeni au răspuns apelului guvernului de a emigra între 1860 și 1914.

Această clauză rămâne și astăzi în constituția Argentinei, scrie autoarea articolului din Washington Post.

Identitatea lui Maradona

În ceea ce privește populațiile negre și amerindiene care se aflau în Argentina înainte de această imigrație europeană în masă, mulți dintre oameni au început să se identifice strategic ca fiind albi, dacă puteau convinge, sau să se integreze în categorii rasiale și etnice mai ambigue, spune Edwards.

Aceste categorii includeau criollo (origine pre imigrantă, adesea afiliată cu strămoși spanioli sau amerindieni), morocho (ciocolatiu), pardo și trigueño.

Cel mai faimos morocho din Argentina este legenda fotbalului Diego Maradona. Această legendă non albă a devenit imaginea fotbalului argentinian și, în mod ironic, a unei „națiuni albe”, spune profesoara.

„De ce nu are Argentina jucători negri la Cupa Mondială?”. O analiză provocatoare Washington Post a declanșat reacții zgomotoase în întreaga lume
Diego Maradona și Lionel Messi, pictați pe un zid din Bangladesh, foto: Imago

În timp ce aceste etichete i-au plasat în cele din urmă pe oamenii de culoare în categoria „altora”, ele au ajutat, de asemenea, la disocierea lor de culoarea neagră, într-o perioadă în care acest lucru era un imperativ de stat.

Această istorie, observă autoarea, arată clar că, deși echipa de fotbal a Argentinei poate să nu includă persoane de origine africană, sau poate persoane pe care majoritatea le-ar considera negre, ea nu este nici o echipă „albă”.

În timp ce Argentina a eliminat categoriile rasiale în încercarea sa de a fi văzută ca o națiune modernă, albă, prezența persoanelor descrise ca morocho, spre exemplu, face trimitere la această istorie de ștergere a identității negrilor și a indigenilor, concluzionează Edwards.

Critici în Argentina și nu numai

Articolul lui Edwards a declanșat reacții vehemente din partea criticilor.

La Libertad Avanza, coaliția dreptei populiste argentiniene, a oferit un răspuns viral la întrebarea din titlul lui Edwards. „Pentru că suntem o țară, nu un film Disney”, au spus politicienii, cu o aluzie la criticile adresate filmelor incluzive ale Disney.

Bloggerul DrossRotzank din Buenos Aires (care are 22,7 milioane de abonați pe YouTube) a comentat, de asemenea, articolul.

„Vreau să o informez pe autoare că Argentina a abolit sclavia cu 10 ani înaintea Statelor Unite. Și, Edwards, de ce nu sunt jucători albi în echipa națională a Senegalului?”, a întrebat el.

Ziarul argentinian La Nacion a observat că articolul din Washington Post a fost corectat pentru că spunea inițial că „aproximativ 1%” din populația Argentinei este de culoare. Proporția exactă este „mult mai puțin de 1%”.

Alți comentatori de pe rețelele sociale au mai acuzat-o pe Edwards că a simplificat prea mult istoria Argentinei, că nu înțelege faptul că Argentina nu are tensiuni rasiale, iar unii i-au spus că nu se pricepe la fotbal.

Reacții au venit și din SUA, unde presa conservatoare americană și diverși comentatori au atacat-o pe autoare.

„Nu poți aplica o perspectivă americană în acest caz”, a scris Nico Slobinsky, director la Centrul pentru Israel și Afaceri Evreiești.

Obsesia de a vedea totul printr-o lentilă care se potrivește cu viziunea ta asupra lumii este profund tulburătoare. În articolul dumneavoastră, demonstrați o lipsă totală de înțelegere a istoriei indigene și hispanice a Argentinei”, a spus acesta.

Reacții pozitive

Dar Edwards a spus că majoritatea reacțiilor pe care le-a primit au fost pozitive.

„Feedback-ul majoritar pe care l-am primit a fost pozitiv”, a declarat ea pentru Fox News.

„Mulți oameni și în special argentinieni sunt bucuroși să aibă în sfârșit o conversație despre rasă în Argentina. Deși dificilă pentru unii, această conversație este necesară pentru a înțelege trecutul”, a spus ea.

„Nimic din ceea ce am afirmat nu este incorect. S-ar putea ca unora să nu le fi plăcut accentul pus pe rasă, dar întrebările țin foarte mult de cultura și istoria lor”, a întărit autoarea.

Unii dintre apărătorii lui Edwards au spus că au înțeles argumentul ei, observă și ziarul argentinian Clarin.

„Am venit aici pentru analiza istorică a profesoarei Edwards privind construcția rasială argentiniană, dar în schimb am fost surprins de argentinienii care se agită în comentarii cu privire la excepționalismul rasial al țării lor”, a scris pe Twitter Jorge Cuéllar, profesor asistent la Dartmouth College specializat în America Latină și Caraibe.

Alte reacții pozitive au fost exprimate pe Twitter.

„O analiză strălucită a profesoarei Edwards. Faptul că a primit atâta vitriol din partea unor persoane care, în mod clar, nu au citit-o, nu face decât să îi întărească punctul de vedere”, a scris Christy Thornton, doctor în istorie și profesoară, specialistă în spațiul latino-american.

O parte ascunsă a societății argentiniene

În ciuda sensibilităților criticilor, Edwards nu este nici pe departe singura care a vorbit despre acest aspect important al istoriei argentiniene – numeroase articole pe această temă au apărut de-a lungul timpului.

În 2013, un articol din International Business Times cita specialiști din Argentina și localnici și ajungea la aceleași concluzii cu cele exprimate de Edwards: „Argentina i-a eliminat pe africani din istorie și din conștiință”.

„Dar negrii nu au dispărut cu adevărat din Argentina – în ciuda încercărilor guvernului de a-i elimina (parțial prin încurajarea imigrației pe scară largă la sfârșitul secolului al XIX-lea și în secolul al XX-lea din Europa și Orientul Apropiat). Mai degrabă, ei rămân o parte ascunsă și uitată a societății argentiniene”, spune articolul cu pricina.

„Persoanele cu origini mixte nu sunt adesea considerate „negre” în Argentina, din punct de vedere istoric, deoarece a avea origini negre nu era considerat adecvat”, a explicat în același material Alejandro Frigerio, antropolog la Universitatea Catolică din Buenos Aires.

Iar o argentiniană de culoare a vorbit și ea cu amărăciune despre același lucru.

„De ani de zile, oamenii au acceptat ideea că nu există negri în Argentina”, a declarat Miriam Gomes, profesoară de literatură la Universitatea din Buenos Aires.

„Chiar și manualele școlare de aici au acceptat acest lucru ca pe un fapt. Dar eu cui rămân?”, s-a întrebat ea.

„Fără îndoială, prejudecățile rasiale sunt mari în această societate, iar oamenii vor să creadă că sunt albi. Aici, dacă cineva are o picătură de sânge alb, își spune alb”, a concluzionat femeia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.