Ce este şi mai ales CE NU ESTE Parchetul European. De ce nu ar trebui să conteze cine va conduce instituţia

Notele tehnice ar fi trebuit să explice natura apariţiei instituţiei, necesitatea acesteia sau modul cum va funcţiona la nivelul statelor semnatare, a celor care nu sunt implicate statutar sau a statelor non-membre EU. Dacă va interfera cu OLAF – Oficiul European de Luptă Antifraudă (pe zona de fraudă cu fonduri ale UE), cu EUROJUST – The European Union’s Judicial Cooperation Unit (pe zona de criminalitate organizată şi transfrontalieră) sau cu EUROPOL(criminalitate şi acte de terorism) şi în ce limite. Ar fi trebuit explicată măsura în care noua instituţie va reuşi să stopeze fraudarea masivă a bugetului european (se consideră că peste 600 de milioane de euro din fondurile structurale au fost folosite abuziv în 2015 şi peste 50 de miliarde de EU în venituri din TVA se pierd în fiecare an, din cauza fraudei transnaţionale), un buget la care, de altfel, şi România contribuie (deci şi banii contribuabilului român) şi nu neapărat modul de alegere a conducerii sau a viitorilor procurori europeni desemnaţi de statele semnatare.

Dar niciunul din subiectele de mai sus nu au fost explicate românilor de către cei mandataţi în Parlamentul european pentru a-i reprezenta. În schimb, un adevărat război mediatic, al declaraţiilor pro şi contra, a susţinerii sau dimpotrivă – a criticării deciziei fostului procuror şef, roiesc emoţional în presă, pornesc proteste de stradă sau dezbateri aprinse în social media şi în Parlamentul European din partea reprezentanţilor noştri. Deja, s-a atins şi un punct maxim al falsei problematici – va fi un succes sau un eşec al României evoluţia la interviuri a candidatei L.C.Kovesi la Parchetul European ?! Trebuie sau nu să o susţină românii pe Kovesi, precum pe Halep la un turneu internaţional?! Exagerări de o parte şi alta ce nu au adus şi nici nu aduc vreo contribuţie concretă la dezvoltarea unui instrument european ce va trebui ca în viitor, prin anchetele profesioniste întreprinse, să câştige încrederea europenilor în viitoarea instituţie.

Dar pentru că flacăra din inima simpatizanţilor şi a criticilor d-nei Kovesi a fost deja aprinsă, merită ca măcar câteva aspecte să fie lămurite deoarece, e posibil ca totul să plece de la o înţelegere greşită a ce este şi ce nu este Parchetul European.

Ce nu este EPPO

În niciun caz, EPPO nu este este o ”soră mai mare a DNA, la nivel european, cu rol în combaterea corupţie şi care va ancheta şi politicienii români”. Este un mit fals şi larg răspândit, cu rol în exaltarea ambelor tabere.

Dacă DNA-ul este o structură naţională specializată în combaterea infracţiunilor de corupţie la nivelul României şi sub autoritatea Parchetului General, EPPO va fi o structură asemănătoarea Oficiului European de Luptă Antifraudă, ce va avea în plus instrumente tehnice nu doar din zona de combatere, ci şi instrumente penale şi care va urmări frauda împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. Aşadar, momentan, nu orice tip de corupţie, ci doar cea din fonduri europene.

Pănă la înfiinţarea completă a Parchetului European – 2020, OLAF prin departamentele de luptă antifraudă de la nivelul statelor membre (în România – DLAF) va continua să-şi exercite mandatul de investigare a modului de cheltuire a banilor europeni, cu menţiunea că, în cazurile de săvârşire de fapte penale, acestea vor fi făcute – ca şi până acum – cu sprijinul direcţiilor anticorupţie naţionale.

Ceea ce înseamnă că:

1. Nu orice caz de corupţie va putea fi urmărit de EPPO, ci doar cele ce privesc fondurile europene;

2. DNA-ul îşi va continua activitatea curentă în investigarea banilor publici;

3. Doar în cazul în care ancheta va privi atât fonduri publice, cât şi fonduri europene, va exista o colaborare pe linia EPPO – OLAF (DLAF)/ DNA..

Până în acest moment, numărul cazurilor de fraudare a banilor publici europeni este semnificativ mai mic decât acelea prin care se folosesc banii guvernamentali, asta şi datorită unei birocraţii mai riguroase în ceea ce priveşte fondurile structurale venite din partea Comisiei Europene. Singurul caz care a trezit curiozitatea opiniei publice fiind al celebrului dosar Tel Drum, aflat în investigaţie.

Aşadar, deîndată ce va fi funcţional, Parchetul European va investiga penal infracţiuni ce privesc bugetul UE, precum – fraudă, corupţie, spălare de bani şi fraudă transfrontalieră în materie de TVA. În plus, se doreşte ca, în cadrul Summit-ului de la Sibiu din 9 mai 2019, liderii statelor membre să discute despre lărgirea sferei de activitate/ competenţelor a Parchetului European către investigarea şi condamnarea, cu instrumente de drept penal, a actelor de terorism.

Aşa că aşteptările sau temerile unora dintre conaţionalii noştri, din partea Parchetului European, nu au momentan susţinere.

Însă, aspectul cu adevărat negativ al întregii discuţii este cu totul altul: relevă incapacitatea sau reaua voinţă înrădăcinată adânc în societate, în conştiinţa publică, şi anume că în România (în foarte multe cazuri) conducătorul instituţiei lasă să se înţeleagă că reprezintă şi instituţia în sine. Este o temă la care noi toţi avem de lucrat – înţeles şi modificat şi care provine din aspectele negative a faptului că puterea într-o instituţie, dacă aceasta este construită pe baze solide, nu este a persoanei numite sau alese pe funcţia cea mai înaltă ci, din totalitatea membrilor echipei – numiţi/ angajaţi/ colaboratori ce lucrează în cadrul acelei instituţii.

Aşadar, nu omul face instituţia, ci instituţia îl face pe om. Faptul că, Laura Codruţa Kovesi este văzută de o parte dintre susţinători drept eroină, iar de criticii dânsei drept parte din statul paralel, este total greşit, aducând prejudicii atât persoanei în cauză, cât şi instituţiei la care a lucrat sau pe viitor – la care va lucra. Poate chiar EPPO scrie gandul.info