România a câştigat procesul cu Chevron / Guvern: Chevron va plăti Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale suma de 73.450.000 dolari

chevron afp

Compania petrolieră Chevron va plăti Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) suma de 73.450.000 USD, în urma rezilierii a trei acorduri petroliere de concesiune, fără respectarea obligaţiilor financiare prevăzute de Legea petrolului, a precizat Guvernul, sâmbătă, potrivit unui comunicat.

”Decizia aparţine Curţii Internaţionale de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ de la Paris (ICC Paris), cea mai importantă instituţie de arbitraj comercial internaţional, care a fost solicitată să se pronunţe în litigiul dintre Chevron şi ANRM. Potrivit deciziei, compania Chevron este obligat să plătească ANRM suma de 73.450.000 USD, la care se adaugă dobânda legală stabilită la nivelul ratei de referinţă a BNR + 8%, calculată începând cu data de 23.10.2014 până la data plăţii integrale, precum şi cheltuielile arbitrale suportate de ANRM”, potrivit comunicatului de presă transmis de Guvern către Mediafax.

ANRM şi Chevron România Holdings au încheiat, pe 3 martie 2011, trei acorduri de concesiune pentru exploatare-dezvoltare-explorare în perimetrele EX 17 – Costineşti, EX – 18 Vama Veche şi EX – 19 Adamclisi, aprobate prin hotărâri de guvern, care prevedeau obligaţii minime de explorare asumate de Chevron noteaza mediafax.ro

În noiembrie 2014, Chevron a informat ANRM că renunţă la acordurile de concesiune menţionate. ANRM a refuzat să emită, însă, decizia de încetare a concesiunii, pentru nerespectarea, de către compania petrolieră, a articolului 40 din Legea petrolului. Mai exact, Chevron nu a pus la dispoziţia autorităţii competente ”suma reprezentând contravaloarea lucrărilor prevăzute în programul minimal de explorare stabilit prin acordul petrolier şi al celor de dezvoltare şi exploatare, scadente la data notificării renunţării şi neexecutate din motive imputabile titularului acordului petrolier”.

 Compania americană s-a adresat Curţii de Arbitraj în iunie 2015, solicitând să se constate că şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de acordurile petroliere cu ANRM pentru încetarea contractelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici