Subunităţile de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al Judeţului Arad au intervenit, în ultima săptămână, pentru 192 misiuni, astfel:
- Stingerea incendiilor: 10 intervenţii
- Asistenţă medicală de tip SMURD: 174 misiuni
- Descarcerare: 1 intervenţie
- Asistenţă persoane: 3 misiuni
- Alte intervenţii: 4 misiuni
Dintre cele 10 incendii, 5 s-au produs la locuinţe particulare, cauzele producerii acestor incendii fiind:
Instalaţii electrice defecte sau improvizate
Coş de fum defect sau necurăţat
„În data de 3 ianuarie, în intervalul orar 10:00 – 11:00 a avut loc exerciţiul lunar de înştiinţare-alarmare în situaţii de protecţie civilă. În cadrul exerciţiului s-a simulat o avertizare de COD ROŞU meteorologic, în consecinţă toate primăriile judeţului au pus în funcţiune sirenele din dotare cu semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE. Semnalul „alarmă la dezastre” se compune din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. La finalul exerciţiului s-a constatat faptul că toate sirenele sunt operative şi în stare de funcţionare”, a declarat maior George Pleşca, purtător de cuvânt al ISUJ Arad.