De la începutul anului, în fiecare săptămână 5 persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon!

ambulanta

În acest an, Delgaz Grid a înregistrat 11 cazuri de intoxicaţii cu monoxid de carbon, în medie câte un caz la fiecare 3 zile.

 

În urma acestor incidente, victimele au avut de suferit din cauza utilizării unor aparate alimentate cu gaze naturale racordate necorespunzător la coșurile de evacuare a gazelor arse, neetanșe sau înfundate, precum și a folosirii aragazului ca sursă de încălzire.

 

În judeţul Arad 2 persoane din localitatea Chișineu Criș și-au pierdut viața din cauza evacuării insuficiente a gazelor arse.

 

„Delgaz Grid îşi manifestă îngrijorarea privind aceste evenimente nefericite care ar fi putut fi evitate cu uşurinţă dacă se respectau regulile de siguranţă. Trebuie să conştientizăm cât este de importantă siguranţa şi că nu putem să ne punem în pericol viaţa noastră şi a celor din jur. Orice se poate reface sau recupera, mai puţin viaţa care trebuie preţuită şi tratată cu responsabilitate”, a declarat Torsten Roeglin, directorul general Delgaz Grid.

 

Astfel, sistemele de evacuare a gazelor arse trebuie să fie verificate, în fiecare an pentru asigurarea unei ventilații corespunzătoare în încăperile unde funcționează aparate care sunt alimentate cu gaze naturale.

 

Curățarea coșurilor de fum și a hornurilor trebuie să se efectueze de cel puțin două ori pe an, o dată obligatoriu înaintea venirii sezonului rece și doar de către persoane sau firme autorizate.

 

De asemenea, consumatorii de gaze naturale trebuie să supravegheze aparatele neautomatizate care funcționează cu flacără deschisă și să nu le folosească în scopul încălzirii locuinței.

 

Pentru semnalarea unor posibile scurgeri de gaz sau a prezenţei monoxidului de carbon în interiorul locuinței, este recomandată montarea detectoarelor. În privinţa detectoarelor de gaz este bine să ştim că acestea sunt obligatorii pentru instalaţiile noi în care se montează aparate consumatoare de combustibili gazoşi, în încăperi care au ferestre cu geamuri cu grosime mai mare de 4 mm sau care sunt din geam securizat sau termopan, însă este recomandabil ca acestea să fie montate şi în instalaţiile vechi.

  Accident rutier la ieșirea din Arad spre Oradea. O persoană este rănită!

 

 

Categorie: mandri.ro
Tags: intoxicate, monoxid de carbon, persoane, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici