Blestemul prelungirilor i-a lovit din nou pe ineuani și tot împotriva unei formații din județul timiș. După eșecul intern cu liderul ASU Poli, a venit și cel cu „lanterna” Giarmata la același scor 0-1.
Dacă Vasile Mașniță a fost șters în „alb-albastru”, Bogdan Mașniță a fost decisiv pentru „milenari”. „Trebuie să recunoaștem că am făcut un joc slab, poate cel mai slab din acest retur și, cu toate astea, am avut partida în mână. Am ratat un penalty, pentru ca apoi să luăm gol în prelungiri ca și în meciul cu Poli. În general a fost un meci destul de urât, de angajament, meritul echipei gazdă fiind acela că a crezut până la final în victoria ce le-a scăpat de ultimul loc. Noi trebuie să ne revenim fizic, dar și psihic până la meciul cu Cugirul. Când pierzi două meciuri consecutive în prelungiri e clar că nici mental nu stai prea bine. Dar, vom lucra și la acest aspect până sâmbătă”, a precizat Cristian Sculici.
Coincidențele merg mai departe. Dincolo de numele marcatorului și minutul când a venit reușita amfitrionilor, e de menționat că Ineul a ratat un penalty tot la aceeași poartă ca și la precedenta vizită la Giarmata. O făcea tot prin „decarul” echipei, Raul Stănaia (foto) și tot la 0-0. De data asta a greșit Călin Botaș de la punctul cu var și deznodământul a fost același: 1-0 pentru Diarra et. comp. „Nu putem fi supărați pe Botaș, se mai întâmplă să ratezi penalty-uri. Am făcut-o chiar la meciul precedent la Giarmata, printr-un fotbalist mai experimentat. Asta e, trebuie să jucăm mai bine, să punem mai multe probleme, dar atât am putut azi. Pe lângă absența lui Clej, a trebuit să mai renunțăm și la Spătaru după 10 minute, oboseala și uzura se simte la toți. Avem un lot subțire din punct de vedere numeric, am tras cam de 12-13 jucători toată primăvară, au și ei limite” , a adăugat „principalul” zărăndanilor.