Alpinistul arădean Zsolt Torok pleacă să cucerească culmile din Himalaya

torok

Alpinistul arădean Zsolt Torok pleacă în acest weekend într-una dintre cele mai mari expediții, în Himalaya. Arădeanul este hotărât să cucerească vârful Ama Dablam (6856 m) din Himalaya, apoi va pleca spre vârful Pumori, care se află în Regiunea Everest. În expediție va fi însoțit de echipa cu care a cucerit vârful Nanga Parbat.

Țelurile alpinistului nu se opresc aici. Zsolt Torok vrea să ajungă și în Alpii Francezi. Urmează o expediţie în Rusia, în Caucaz, apoi va continua accesiunea în Alpi, după care va reveni în ţară.

Mai mult, în toamna acestui an, alpinistul plănuie să revină în Himalaya pentru cucerirea unui vârf din partea sudică. Niciun alt alpinist român nu a mai atins un vârf din această zonă, drept urmare, expediția ar fi o premieră.

Deși prin pasiunea sa, alpinistul duce numele țării pe cele mai înalte culmi, acesta nu a primit sprijin local. Costurile expedițiilor depășesc 30 de mii de euro, dar autoritățile din Arad au rămas impasibile la proiectele alpinistului. Pentru expedițiile anterioare, Zsolt Torok a primit sprijin din alte județe.

Evoluția expediției va putea fi urmărită atât pe pagina de Facebook a alpinistului Zsolt Torok, precum și pe www.torok.ro .

Categorie: arad
Tags: alpinist, expeditie, torok

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici