Zidane a debutat cu victorie în El Clasico

clasico

În fața a 99.264 spectatori, Real Madrid a învins-o pe FC Barcelona cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, chiar pe Camp Nou, într-o nouă ediție a derby-ului campionatului de fotbal al Spaniei, El Clasico, jucat în etapa a 31-a.

Barca spera într-o victorie pe care să i-o dedice fostului său idol, olandezul Johan Cruyff, decedat recent la vârsta de 68 de ani. Catalanii și-au omagiat fostul jucător și antrenor printr-o coregrafie splendidă în tribune, cu mesajul ”Gracies Johan” (Mulțumim Johan, în catalană, n. red), pentru ca în minutul 14 spectatorii să aplaude în memoria lui Cruyff, cu trimitere la numărul purtat de fostul mare fotbalist.

Meciul a fost departe de așteptări ca joc și ca rezultat pentru Barca.

Echipa Blaugrana a deschis scorul prin Gerard Pique (56), dar Real Madrid, care a făcut un bun joc de apărare, a egalat la scurt timp, prin francezul Karim Benzema (62). Madrilenii au obținut victoria, marcând în final, prin Cristiano Ronaldo (85), într-un moment în care jucau în zece, după eliminarea lui Ramos.

Meciul a avut mai multe faze controversate, Ramos fiind iertat în câteva rânduri de al doilea cartonaș galben, prima oară în minutul 22, când l-a faultat în marginea careului pe Messi, dar arbitrul nu a dat nimic, nici lovitură liberă din afara careului sau penalty, nici cartonaș pentru Ramos. De asemenea, Real Madrid a avut un gol anulat în minutul 80, când s-a acordat fault la săritura lui Bale peste Jordi Alba.

Prima ocazie a partidei a fost un luft incredibil al lui Suarez (10), în fața porții goale, la o fază precedată de ofsaid nesemnalizat.

Barcelona a controlat jocul în continuare, dar Messi (19) a trimis peste poartă din lovitură liberă, iar apoi Navas a scos șutul lui Rakitic (20). Real a replicat printr-un șut al lui Ronaldo (25), respins de Bravo.

În finalul primei reprize, Dani Alves (42) a tras puțin peste poartă, iar la poarta cealaltă Benzema (43) a reluat mult peste de la 12 m, din poziție ideală.

  Laura Codruţa Kovesi nu şi-a plagiat doctoratul. Poate doar 4%

La reluare, oaspeții au ratat prima ocazie, șutul lui Modric (52), deviat de Bale din ofsaid nesemnalizat, a fost prins de Bravo. Apoi, peste doar două minute, Messi a expediat un șut cu boltă, scos in extremis de Navas. Gerard Pique (56) a reluat cu capul după un corner executat de Rakitic și a deschis scorul, dar Real a egalat prin Benzema (62), din foarfecă, după o acțiune a lui Marcelo, centrarea de gol venind de la Kroos.

Barcelona s-a încăpățânat să încerce să intre cu mingea în poartă, iar Real a ieșit pe contre periculoase. Bravo a apărat șutul lui Bale (68), apoi Suarez a tras periculos (80), Ronaldo (82) a luat la țintă bara transversală, Jordi Alba (83) a respins mingea din fața porții goale trimisă de Bale, iar apoi a venit golul lui Ronaldo, care a recepționat centrarea lui Bale și l-a învins pe Bravo, după ce Dani Alves a sărit pe sub minge.

A fost primul Clasico pentru Zidane ca antrenor al lui Real.

În clasament, FC Barcelona se menține pe primul loc, cu 76 puncte, urmată de Atletico Madrid, 70 p, Real Madrid, 69 p, etc.

Formații: 

FC Barcelona: Claudio Bravo — Daniel Alves, Gerard Pique, Javier Mascherano, Jordi Alba — Ivan Rakitic (Arda Turan, 74), Sergio Busquets, Andres Iniesta — Lionel Messi, Luis Suarez, Neymar. Antrenor: Luis Enrique.

Real Madrid: Keylor Navas — Daniel Carvajal, Pepe, Sergio Ramos, Marcelo — Luka Modric, Toni Kroos, Casemiro — Gareth Bale (Lucas Vazquez, 90), Karim Benzema (Jese Rodriguez, 78), Cristiano Ronaldo. Antrenor: Zinedine Zidane.

Arbitru: Alejandro Hernandez

Cartonașe galbene: Ramos (10, 83), Daniel Carvajal (18), Suarez (27), Mascherano (29), Rakitic (58).

Cartonaș roșu: Ramos (83).

AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)

Categorie: mandri.ro
Tags: real madrid barcelona il classico spania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici