Nemulțumiți că legea care prevede interzicerea fumatului în spațiile publice închise îi discriminează pe cei peste 5 milioane de „vicoși”din România, un grup de parlamentari format din Steliana Miron, Daniel Fenechiu și Răzvan Tănase a depus o serie de amendamente la actul normativ, menite să faciliteze dreptul fumătorilor de a-și satisface viciul și acolo unde actuala lege nu le permite.Concret, aleșii definesc clar ce înseamnă spațiul public închis și dau posibilitatea celor care sunt fumători să se poată organiza în asociații și cluburi de fumători, care să poată amenaja spații speciale exclusiv fumatului și a altor activități specifice fumatului, cum ar fi consumul de cafea, băuturi calde sau răcoritoare.
Astfel, potrivit noii definiții, prin spaţiu public închis se înţelege orice spaţiu accesbil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are acoperiş, plafon sau tavan şi care este încadrat de pereţi de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent. Mai mult,inițiatorii cer ca și în aeroporturi să fie reînființate spațiile pentru fumători,care au fost desființate.

Sursa: www.libertatea.ro / Foto: www.anreialbu.com



