Senatorul Constantin Traian Igaș spune că au crescut audiențele la început de an

IGAS

Săptămâna aceasta a început prima sesiune parlamentară din 2016 și penultima din legislatură. Senatorul Constantin Traian Igaș a centralizat problemele care i-au fost sesizate în cadrul audiențelor de la biroul parlamentar și s-a adresat miniștrilor pentru a le găsi soluții.

“În luna ianuarie am observat o creștere a numărului de audiențe, atât în Pecica cât și în Arad, ceea ce arată că omul, după ce se obișnuiește cu menirea pe care o are un parlamentar, capătă încredere în a i se adresa”, declară senatorul arădean Constantin Traian Igaș.

Una dintre problemele pentru care senatorul liberal s-a adresat ministrului sănătății, Andrei Achimaş, se referă la găsirea unor soluții pentru furnizarea unui serviciu farmaceutic de calitate în mediul rural. “Se pare că eliminarea criteriului demografic nu a favorizat în niciun mod deschiderea de farmacii în zonele rurale. Ca atare, am cerut ministrului un punct de vedere privitor la reintroducerea criteriului demografic sau furnizarea unor alte soluții pentru a acoperi aceste lipsuri”, este de părere senatorul Constantin Traian Igaș.

Președintele filialei arădene a Uniunii Naționale a Cooperației Meșteșugărești i-a solicitat parlamentarului sprijinul în privința clarificării stadiului unui dosar înregistrat la A.N.R.P. “Din informațiile care mi-au fost furnizate în cadrul audienței, dosarul în cauză are ca obiect restituirea către UCECOM a unui imobil din Chișineu Criș care a trecut de etapele preliminarii. I-am cerut președintelui A.N.R.P. o informare privind stadiul de analiză al dosarului în cauză”, declară senatorul arădean.

Nu doar cetățenii au venit în audiență, ci și reprezentanți ai autorităților locale într-o problemă legată de proiectele depuse de mai multe primării în anul 2015 la APDRP. “Am adresat o interpelare miniștrilor agriculturii și fondurilor europene pentru a verifica dacă Executivul a emis o interdicție care vizează autoritățile locale în privința imposibilității acestora de a mai depune proiecte pe o măsură a PNDR dacă au retras, în 2015, un proiect pe aceeași măsură. Se riscă efectul cloateral al sancționării comunității”, afirmă senatorul liberal.

  Pîncota, obligată să-și ia revanșa în fața Tărlungeniului: „Să ne adunăm pentru trei puncte importante!”

 

 

 

Categorie: arad
Tags: constantin igas audiente inceput an senator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici