Ziua Satului Turnu se va sărbători sâmbătă

turnu

Primăria Oraşului Pecica, Consiliul Local şi Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu” organizează şi în acest an, în ultima sâmbătă din luna iunie, Ziua Satului Turnu, evenimentul cultural principal al celui mai mare sat aparţinător, ajuns la cea de a şaptea ediţie.

Ca de fiecare dată, manifestarea va începe cu o slujbă festivă ecumenică. Liturghia are loc în fiecare an în altă biserică, de această dată fiind rândul Bisericii Ortodoxe Române din Turnu să o găzduiască sâmbătă, 25 iunie, începând cu orele 17.

Deschiderea festivă rostită de primarul oraşului Pecica şi cuvântul oficialităţilor sunt programate pe scena din centrul satului de la ora 18:20.

Programul artistic va începe la ora 18:30, cu spectacolul micuţilor de la grădiniţa din sat.

Vor mai urca pe scenă: formaţia de dans modern Forever din  Pecica (de la 18:40), formaţia Romaflores din Pecica (18:50), formaţia sârbă Kud Kolo din Arad (19:10), grupul de Zumba din Pecica (19:35) şi corul de femei din Turnu şi Variaşu Mare (19:45).

La ora 20 va începe concertul de muzică populară susţinut de solistul Gabriel Stoica, iar de la ora 20:40 va cânta formaţia de ţitere din Dorobanţi.

Ansamblul Păstrătorii Tradiţiei din Pecica va prezenta un program folcloric de la ora 21, urmat de balul stradal cu formaţia Roulette de la ora 22.

Ziua Satului Turnu 2016 se va încheia cu un foc de artificii la ora 23.

Pe toată durata programelor, publicul este aşteptat la Casa Sătească a Asociaţiei Pro Pir Kult din Turnu, unde va avea loc Ziua Porţilor Deschise.

Categorie: arad
Tags: sambata, sat, spectacole, stiri arad, turnu, ziua

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici