„Vulturii” au zburat peste Șepreuș și țintesc promovarea în Liga a 4-a

socodor45

Peste 100 de fani ai „vulturilor” și-au însoțit favoriții la Șepreuș, pentru un derby zonal și de clasament. Câștigătoarea lua o opțiune importantă pentru promovare, iar la finalul celor 90 de minute aceasta avea să fie trupa din Socodor.

Prima parte a fost destul de tacticizată, cu gazdele ce păreau mulțumite și cu remiza, un rezultat ce-i ținea pe adversari la 3 puncte în spate. Repriza a doua a început, însă, perfect pentru trupa lui Tibor Darasz. Bibarț a șutat de la 23 de metri pe colțul scurt, iar David s-a lăsat surprins: 0-1. Din acel moment, Șepreușul a ieșit mai mult la joc, prilej pentru vizitatori să inițieze câteva contre tăioase, irosite, însă, de același Bibarț. Lucrurile s-au clarificat defintiv cu 5 minute înainte de final. Licker a scăpat în careu, a tras în portar, mingea i-a revenit, a pasat în lateral lui Buia, care a marcat în poarta goală.

După ce a învins și Tîrnova în acest retur, cealaltă echipă înghesuită în fotoliul de lider, „vulturii” își depun serios candidatura pentru un loc în ediția viitoare a Ligii a 4-a. „Dacă pe teren propriu eu zic că avem meciuri abordabile, în deplasare mai mergem la Ghioroc, Apateu sau Gurahonț. Cam aici se va juca totul pentru noi, sperăm să fim la înălțime. E foarte important să-l recuperăm pe Nădăban, care a ieșit accidentat în prima repriză de la Șepreuș,  avem nevoie de toată lumea pentru partea a doua a returului. Nu ne ascundem, ne dorim să promovăm, dar nu facem un capăt de țară dacă nu vom reuși. Deocamdată, ne bucurăm de victoria frumoasă de la Șepreuș, într-un meci dominat de fair-play, nu știu de ce s-a creat o tensiune artificială în jurul partidei”, ne-a mărturisit Petrică Crișan, președintele „vulturilor”.

  Femeie accidentata grav in Micalaca pe trecerea de pietoni

Formații: 

Șepreuș: David – I. Gligor, Jurcoi, Cojocaru, Fărcuți – Ienciu (53 Sîrbu), Cati, Trif, M. Ignat (53 Manolache) – S. Mako (79 I. Ignat), Noaică.

Socodor: Virzob – Bragea, Mariș, Gherheș, Zekany – Maier, Nădăban (32 Cristea), Flueraș (67 Licker), Bejera (46 Buia) – Bibarț (86 Pantea), Ardelean.

Arbitri: Alexandru Gornic – Casian Băla, Daniel Bondar 

Observator AJF: Marcel Vida

Categorie: arad
Tags: socodor șepreuș liga 5 arad promovare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici