Vizită importantă pentru România, în 2016

o JOHN KERRY SYRIA facebook

Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a avut, miercuri, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, John Kerry, ocazie cu care şeful diplomaţiei române a subliniat ‘nivelul excelent’ al cooperării româno-americane în domeniul politico-militar şi a evidenţiat interesul pentru consolidarea prezenţei SUA în România, informează un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe (MAE). 

 ‘S-a convenit intensificarea colaborării şi dialogului bilateral, secretarul de stat al SUA acceptând invitaţia omologului român de a efectua o vizită în România în cursul anului viitor’, precizează comunicatul citat.

Potrivit MAE, Comănescu a reiterat cu acest prilej că relaţia cu SUA rămâne un pilon al politicii externe şi de securitate a României.

‘La rândul său, secretarul de stat a remarcat calitatea de Aliat responsabil şi de încredere al României, evocând contribuţiile, alături de SUA, în lupta împotriva terorismului. Totodată, a evidenţiat rolul României în regiune, ca factor de stabilitate, inclusiv din prisma dezvoltării economice’, precizează MAE.

În cadrul întrevederii, care a avut loc în marja reuniunii miniştrilor de Externe ai NATO, cei doi oficiali au evocat rezultatele reuniunii Task Force-ului pentru implementarea Declaraţiei Comune cu privire la Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI între România şi SUA, desfăşurată recent la Bucureşti, şi au accentuat importanţa dezvoltării dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic româno-american.

 

Sursa: www.dcnews.ro / Foto: www.huffingtonpost.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici