Viitoarele reguli în restaurante, baruri, terase: distanță de 1,5 – 2 metri între mese, maximum 8 locuri la masă, cel mult 200 de clienți primiți în același timp

2B1DAAF8 E102 4D43 9226 B886F7CCD439

Restaurantele vor fi redeschise treptat, în intervalul 16 mai – 15 iunie, conform planului propus autorităților de către proprietarii localurilor, mai întâi cu o distanță de 1,5 – 2 metri între mese, cu maximum 8 locuri la masă și cel mult 200 de clienți primiți în același timp, sunt noile reguli gândite în HORECA, au transmis reprezentanții industriei pentru Profit.ro.
Fiecare casă de marcat/ punct de servire va fi dotată cu un ecran de protecție din plexiglass, iar angajații vor purta obligatoriu mască și mănuși și le va fi verificată temperatura la intrarea în tură.
De la 1 iunie, spațiile închise (restaurante, baruri, cafenele, autoserviri) vor putea primi clienți până la 50% din capacitate. Propunerea este avansată într-un context în care Guvernul a anunțat că intenționează să permită deschiderea din 15 mai a hotelurilor, nu și a restaurantelor. Este însă de așteptat ca aceste măsuri de protecție să fie introduse indiferent de data deschiderii. “Având în vedere apropierea datei de 15 mai, anunțată ca fiind data la care revenim la Stare de Alertă, ce ne va da posibilitatea reluării activității, pentru operatorii din HORECA este important să existe un plan cu reglementări și măsuri fezabile, în vederea menținerii siguranței, atât pentru angajați, cât și pentru oaspeți”, spune președintele organizației patronale din Horeca – HORA, Daniel Mischie, pentru Profit.ro. Mai jos planul integral PROIECTUL #redeschidemrestaurante

REDESCHIDEREA TERASELOR ȘI A RESTAURANTELOR

16 MAI 2020 CAEN: 5610, 5621, 5629, 5630

FAZA 1 Data: 16 mai 2020

Spații: a) TERASE INDEPENDENTE ȘI TERASE INTEGRATE UNITĂȚILOR PUBLICE DE ALIMENTAȚIE b) UNITĂȚI TAKE AWAY CU SERVIRE LA INTERIOR Condiții: a) Terase independente și integrate unităților de alimentație • Distanță socială ( distanță între mese 2 metri, mese de maximum 8 pax, ) • Unitatea va putea găzdui/acomoda un număr de maximum 200 de persoane în același timp. • măsuri sanitare obligatorii angajați ( mască, mănuși, măsurarea temperaturii angajaților la intrarea în tură ); • dotarea locațiilor cu dozatoare de gel sanitarizant, • igienizarea și dezinfectarea programată a spațiilor de lucru , • instrucțiuni pentru protecția împotriva COVID19 în fiecare meniu.
b) Unități Take Away cu servire în interior • Limitarea accesului în interiorul locației potrivit numărului de case de marcat deschise/kioskuri, cu păstrarea distanței de 1,5 metri între stațiile de preluare comenzi. În cazul în care există mai mulți clienți decât numărul de stații de servire, zona de așteptare va fi în fața unității, cu păstrarea distanței între clienți de 1,5 metri ; • Fiecare casă de marcat/ punct de servire va fi dotat cu ecran de protecție din plexiglass; • Regulile de distanțiere socială vor fi afișate la loc vizibil la intrarea în unitate, angajații unității având obligația de a verifica și asigura respectarea lor. • măsuri sanitare obligatorii angajați ( mască, mănuși, măsurarea temperaturii angajaților la intrarea în tură ); • dotarea locațiilor cu dozatoare de gel sanitarizant, • igienizarea și dezinfectarea programată a spațiilor de lucru , • instrucțiuni pentru protecția împotriva COVID19 la fiecare stație de marcat FAZA 2 Dată: 1 Iunie 2020 Relaxarea restricțiilor pentru următoarele Spații ( pas 2 ): a) TERASE INDEPENDENTE ȘI TERASE INTEGRATE UNITĂȚILOR PUBLICE DE ALIMENTAȚIE b) UNITĂȚi TAKE AWAY CU SERVIRE LA INTERIOR Măsuri privind redeschiderea parțială a : a) Spații închise: Restaurant, Baruri, Cafenele, Autoserviri etc. Nu mai mult de 50% din capacitatea legală conform avizului PSI • Distanță socială ( distanță între mese 2 metri, mese de maximum 8 pax ) • Unitatea va putea găzdui/acomoda maximum 50% din capacitatea autorizată de PSI • măsuri sanitare obligatorii angajați ( mască, mănuși, măsurarea temperaturii angajaților la intrarea în tură ); • dotarea locațiilor cu dozatoare de gel sanitarizant, • igienizarea și dezinfectarea programată a spațiilor de lucru , • instrucțiuni pentru protecția împotriva COVID19 în fiecare meniu.

  De astăzi, WhatsApp vine cu ceva în plus

FAZA 2 Dată: 1 Iunie 2020

Relaxarea restricțiilor pentru următoarele Spații ( pas 2 ): a) TERASE INDEPENDENTE ȘI TERASE INTEGRATE UNITĂȚILOR PUBLICE DE ALIMENTAȚIE b) UNITĂȚi TAKE AWAY CU SERVIRE LA INTERIOR Măsuri privind redeschiderea parțială a : a) Spații închise: Restaurant, Baruri, Cafenele, Autoserviri etc. Nu mai mult de 50% din capacitatea legală conform avizului PSI • Distanță socială ( distanță între mese 2 metri, mese de maximum 8 pax ) • Unitatea va putea găzdui/acomoda maximum 50% din capacitatea autorizată de PSI • măsuri sanitare obligatorii angajați ( mască, mănuși, măsurarea temperaturii angajaților la intrarea în tură ); • dotarea locațiilor cu dozatoare de gel sanitarizant, • igienizarea și dezinfectarea programată a spațiilor de lucru , • instrucțiuni pentru protecția împotriva COVID19 în fiecare meniu.

FAZA 3 Dată : 15 iunie 2020

Condiție: numai după analiză indicatorilor COVID19 ( infecții, decese ) de către CNSSU Spații: • Restaurante, Cafenele, Baruri, Unități autoservire, Terase, Unități take away Condiții în concordanță cu solicitările CNSSU de la momentul respectiv: • Distanță socială • Măsuri sanitare obligatorii angajați ( mască, mănuși, măsurarea temperaturii angajaților la intrarea în tură ); • Dotarea locațiilor cu dozatoare de gel sanitarizant, • Igienizarea și dezinfectarea programată a spațiilor de lucru , • Instrucțiuni pentru protecția împotriva COVID19 în fiecare meniu. GO BACK! Dată: Oricând Condiție: numai după analiza indicatorilor COVID19 ( infecții, decese ) de către CNSSU Spații: • Restaurante, Cafenele, Baruri, Unități autoservire, Terase, Unități take away Condiții: • Revenirea la situația din 15 martie. Interzicerea funcționării.

sursa profit.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici