Veste buna pentru samsarii români: Germania ar putea impune standarde drastice de emisii

Un document dat publicităţii de Ministerul Mediului din Germania propune ca pe piaţa auto din cel mai puternic stat european să fie comercializate, din 2025, doar vehicule ale căror emisii poluante au fost reduse cu un sfert faţă de prezent. În 2030 reducerea ar trebui să atingă chiar 50%. Aceste ambiţii sunt chiar mai dure decât cele ale Comisiei Europene care a stablit, pentru aceeaşi ani, reduceri cu 15%, respectiv 30%.

În acest context este foarte posibil ca, pentru a susţine achiziţia de maşini mai puţin poluante, oficialii germani să impună taxe consistente sau impozite majorate pentru deţinătorii de maşini vechi. O astfel de măsură ar duce la o nouă avalanşă de maşini cu norme de poluare depăşite către statele din Europa Centrală şi de Est.

Documentul citat arată şi că procentele de reducere a poluării menţionate sunt neapărat necesare pentru ca ţara să poată atinge ţintele asumate în privinţa calităţii aerului. Totodată, acestea ar fi cruciale în dezvoltarea accelerată a comerţului cu vehicule electrice. În prezent, mai puţin de 2% dintre autoturismele existente în parcul auto german au propulsie electrică sau hibridă. În plus, Svenja Schulze, ministrul mediului, susţine că acceptarea unor norme mai puţin stricte ar genera un surplus de 10 milioane de tone de CO2 pentru care statul german ar trebui să cumpere certificate verzi foarte scumpe scrie capital.ro

Categorie: auto
Tags: germania, masini, norme de poluare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici