Verdict: substanţele au fost diluate. Guvernul ar putea da în judecată compania Hexi Pharma

07 Floreasca Libertatea

Produsele biocide Hexi Pharma prezintă diferenţe în concentraţii între valoarea declarată şi cea măsurată, arată primele teste oficiale anunţate de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Victor Strâmbu, acesta precizând că produsele vor fi retrase, iar compania a fost amendată cu 40.000 lei.

“Sunt mult mai multe probe la Icechim, aici avem vreo 20 de probe. Există diferenţe între concentraţii între valoarea declarată şi cea estimnată prin analizele făcute la Icechim, e vorba de procente de concentraţie de substanţe pe diferite produse. Iod, procentul declarat pe etichetă e de 10%, procentul real e 7,41% Glutaraldehyde, 12% era pe etichetă, 1,23% măsurată. Cam în felul acesta sunt analizele, unele concordă (propanol)”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii.

Victor Strâmbu a mai spus că miercuri s-a terminat şi controlul inspecţiei sanitare de stat de la minister la firma Hexi Pharma, iar raportul va fi gata în aproximativ două zile, dar s-a decis retragerea produselor neconforme. “Retragerea trebuie să se facă imediat, există documente care vor fi ridicate de la unitate” a spus secretarul de stat. El a precizat că firma este amendată cu 40.000 de lei.

Guvernul nu exclude deschiderea unui proces civil împotriva Hexi Pharma, după ce testele oficiale prezentate miercuri au arătat că substanţele biocide sunt neconforme, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

“Nu excludem să ne îndreptăm în civil împotriva companiilor respective. Nu vorbim de o anchetă penală, ci de una administrativă” a declarat Dan Suciu.

“Recomandăm ca aceste substanţe să nu mai fie utilizate.Vom avea un nou ordin de ministru care să reglementeze alţi parametrii. Când vom avea asta, abia atunci vom putea spune că în spitalele din România avem standarde” a mai spus purtătorul de cuvânt al Guvernuluui.

  VIDEO Conferința lui Nicușor Dan, bruiată de mașinile de gunoi ale Primăriei Sectorului 5. Jurnaliștii au fost stropiți cu dezinfectant

Suciu a mai spus că în perioada imediat următoare vor urma controale încrucişate în toată ţara. “Recomandăm spitalelor să nu mai utilizeze substanţele acelea, în perioada umediat următoare vom testa şi celelate produse de pe piaţă precum şi eficicacitatea lor în spitale”, a insitat el.

“Suntem convinşi că dacă nu au acum decât Hexi, în 24 de ore pot achiziţiona o altă substanţă, este dreptul managerului de spital de a face asemenea achiziţie cu sumele pe care le are la dispoziţie”, a adăugat el.

 

 

Sursa:mediafax

Categorie: mandri.ro
Tags: companie, dezinfectant, diluate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici