Văcean „aude“, singur, voci englezeşti

vacean

Aflat mai mult prin concedii medicale decât la lucru, de teama evaluării manageriale, directorul Filarmonicii arădene se laudă cu un proiect englezesc de mare anvergură cu care speră să rupă gura celor care îl vor evolua. Asta dacă reuşesc să îl prindă în afara concediului medical. Văcean şi-a postat pe facebook imagini în care stă singur singurel într-o sală de spectacole imensă şi în care, vezi Doamne, el ascultă studenţi din Anglia. Scopul ar fi acela că dau audiţie pentru a ajunge să cânte pe marea scenă a … Centrului Militar din Arad. Ar mai rămâne însă câteva enigme de rezolvat în această ecuaţie. Una dintre ele ar aceea cum este posibil ca aflat în concediu medical, distrus din cauza bolii, Văcean să fie atât de activ prin Anglia. Apoi este foarte interesant de aflat cât de „specialist“ este „maestrul“ Văcean în a da calificative celor din Anglia, din moment ce comisia este alcătuită dintr-un singur specimen: Alin Văcean. Ar mai fi nişte întrebări legate de pe cheltuiala cui se face aceste chletuieli şi care ar fi scopul lor în final?

Iată însă comunicatul, plin de vervă şi aplomb, al lui Văcean şi pus sub ştampila bietei Filarmonici arădene:

„Patru studenți ai celebrei Guildhall School of Music and Drama din Londra vor concerta la Arad

 

Luni dimineață, în impresionanta Milton Court Concert Hall a celebrei Guildhall School of Music and Drama din Londra, au avut loc audițiile pentru selectarea a patru studenți care vor concerta în stagiunea 2016 – 2017 a Filarmonicii de Stat Arad.

  Regele Mihai a fost citat astăzi la Tribunalul Arad într-un proces. Reclamantul este un deținut pedofil

Audițiile au avut loc în baza protocolului încheiat între Filarmonica de Stat Arad și Guildhall School of Music and Drama, prin acest demers urmărindu-se atât prezentarea în fața publicului aradean a unor tineri studenți excepționali ai celebrei școli londoneze, precum și stabilirea unei colaborări profesionale inedite cu una dintre școlile europene de muzică de prim rang, astfel, filarmonica arădeană făcându-se cunoscută și în capitala Regatului Unit al Marii Britanii – Londra.

La audiții s-au prezentat studenți sau masteranzi cu origini diverse, având un nivel de pregătire artistică foarte ridicat – tineri muzicieni care studiază pianul, violoncelul, vioara și canto, fiecare susținând o probă, potrivit Regulamentului audițiilor și repertoriului comunicat. Audițiile s-au desfășurat pe parcursul mai multor ore, nivelul ridicat de pregătire al tinerilor studenți atrăgând după sine o selecție riguroasă și grea, totodată. Numele celor patru câștigători – câte unul pentru fiecare specializare: pian, violoncel, vioară și canto – au fost anunțate în cursul zilei de marți, 10 mai, urmând a se stabili un calendar al recitalurilor pe care fiecare dintre ei le va susține alături de Filarmonica de Stat Arad, în cadrul stagiunii 2016 – 2017.

 

Biroul de Presă al Filarmonicii de Stat Arad“

Categorie: arad
Tags: anglia, filarmonica, scoala, vacean, voci

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici