UTA Under 17 a câștigat cel de-al patrulea meci consecutiv!

tisza78

Juniorii mici ai echipei fanion a Aradului angrenați în Liga Elitelor au dat lovitura și în Bănie. Trupa lui Francisc Tisza s-a impus cu 3-1 la Craiova, detronând CSU-ul din fotoliul de lider, în care acum stă Ardealul Cluj.

Arădenii au beneficiat de două lovituri de la 11 metri, transformate de Toma și Varga, același Toma mai înscriind o dată din acțiune. Chiar dacă la un moment dat au egalat la 1, oltenii nu au avut nicio șansă în fața unei formații „alb-roșii” extrem de motivate și concentrate la joc. „Dacă era să ne luăm strict după clasament, ar fi trebuit să avem șanse mici la un rezultat bun, dar băieții au ascultat și au făcut un meci complet. La 3-1 au avut și ei o ocazie mare de reveni în joc, dar situațiile noastre au fost per ansamblu mai numeroase. Aceste puncte sunt foarte importante, căci vecinele noastre de clasament au câștigat și ele. Urmează două partide pe teren propriu, cu încă 6 puncte ne apropiem de îndeplinirea obiectivului, salvarea de la retrogradare”, ne-a declarat Francisc Tisza, experimentatul tehnician care a apreciat și suprafața sintetică pe care s-a desfășurat partida, una de ultimă generație, foarte rapidă.

În absența lui Gruiescu (accidentat) și Gabor și Rogojan (menajați), UTA Under 17 a evoluat în următoarea formulă: Mureșan – Savin, Deliman, Sabău (Frei), Ciucifara – Mager (Curta), Vasile, Toma – Varga, Țurcanu (Roșu, N. Faur), Stahl .

Categorie: arad
Tags: uta undrr 17 arad craiova toma varga

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici