Unul dintre teroriști a ajuns în Franța cu valul de refugiați! Câți alți adepți ISIS au intrat în Europa?

isis flag

 

Încurajarea iresponsabilă a valului de refugiați arabi, făcută în ultimele luni de Angela Merkel în primul rând, dar și de președintele Franței, Francois Hollande, a fost transmisă cu ignorarea inconștientă a posibilității ca printre refugiații adevărați să se infiltreze adepții ISIS, fericiți că li se oferă o astfel de oportunitate. Or iată că exact acest lucru s-a petrecut! Conform autorităților franceze, unul dintre teroriștii kamikaze care s-a aruncat în aer în mijlocul mulțimii din Paris este originar din Siria și a intrat în Franța acum aproximativ o lună, via Grecia, cu valul de refugiați. Dovada constă în pașaportul găsit la locul carnagiului.

Desigur, una dintre reacții ar putea fi: „Pare cusută cu ață alba treaba! Ce să caute un terorist cu pașaportul după el? A fost pus special acolo, ca să îi incrimineze pe sirieni și să justifice radicalizarea bombardamentelor din Siria, în viitorul apropiat…” Păi, s-ar justifica: dacă cumva l-ar legitima poliția, să poată să prezinte un act de identitate, ca să ajungă unde își dorea. Apoi, dacă tot avea să moară, pentru un astfel de individ poate fi importantă marcarea faptei: să știe frații lui teroriști că a făcut acest lucru și, de ce nu, lumea întreagă!

O altă obiecție pe care am citit-o a fost: „Aha, și pașaportul a scăpat, fără să fie carbonizat? Nu se poate așa ceva!” Ba se poate ca pașaportul să rămână aproape intact, pentru că explozibilul îi aruncă bucăți de corp și îmbrăcăminte în toate zările, fără a le carboniza neapărat.

Dincolo de toate variantele pe care le-am putea specula în legătură cu acest eveniment, un lucru este cert: terorismul a ajuns în inima Europei, iar liderii europeni i-au facilitat accesul. Conform analizei făcute de specialiști, discutată și în presa din România din ultimele luni, procentul posibil de teroriști arabi infiltrați în Europa, cu valul de refugiați, este de 2%, ceea ce este enorm. Asta înseamnă că la 100.000 de refugiați am putea avea 2.000 de teroriști pregătiți să arunce continentul în aer, cu prețul propriei vieți. Și cum procentul refugiaților este simțitor mai mare, asta ar însemna că este posibil să avem deja peste 5.000 de teroriști care sunt convinși că a-i ucide pe europeni este o faptă plăcută lui Alah și că, pentru o moarte în numele lui Alah vor avea parte, pe lumea cealaltă, de zeci de fecioare care o să le satisfacă toate dorințele!!!

  Mamele ar putea rămâne cu indemnizații la fel de mici și în 2016

Gândiți-vă la faptul că în Franța, în Paris, au acționat doar vreo 10-20 de teroriști iar rezultatul a fost catastrofal! Gândiți-vă că teroristul din Siria a intrat în această schemă criminală la o lună după ce a ajuns în Franța. Ce înseamnă asta? Că există deja structuri teroriste bine puse la punct care pot oferi tot sprijinul celor care vor să fie martiri în numele islamului.

În acest context, toată politica legată de migrație și refugiați ar trebui regândită, iar iresponsabilii ca Mekel și Hollande ar trebui trași la răspundere penală. În același timp, românii trebuie să acționeze ferm pentru a bloca cotele obligatorii de refugiați cu care vrea să ne servească Bruxelul. Și când mă gândesc că ciumpalacii din politica românească doreau să îi cazeze pe refugiați în căminele studențești, alături de studenții români!

Refugiații trebuie ajutați să se întoarcă acasă și să-și refacă viața acolo. Responsabile de războaiele din Orientul Mijlociu sunt marile puteri care au interese politice și economice majore acolo, în virtutea cărora i-au făcut pe arabi să se omoare între ei. Doar aceste puteri, fie ele din Vest, fie ele din Est, trebuie să suporte costurile valului de refugiați și să își asume responsabilitatea găzduririi lor!!!

sursa cunoastelumea.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: angela merkel, franta, isis, teroristi, valul de refugiati

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici