Unele săli de operație de la Spitalul Județean Timișoara NU au fost reabilitate în cei 40 de ani de funcționare. Ce se întâmplă cu ele

Operation

Situație incredibilă făcută publică de managerul Spitalului Județean Timișoara.
Sălile de operație ale celei mai mari unități medicale din vestul țării nu au fost modernizate complet de când funcționează spitalul, adică de 40 ani. Acest lucru se va schimba, anunță Marius Craina, care spune că, în acest moment, două săli de operație sunt în renovare, iar o alta a fost deja modernizată pe parcursul acestui an.
Acolo a fost montat robotul de peste 1,5 milioane euro achiziționat cu fonduri europene, cu care chirurgii pot opera pacienții. „Două din sălile blocului operator se află în curs de renovare, plus că anul acesta am renovat și sala care deservește robotul Da Vinci. Practic, putem spune că anul 2016 ne va găsi cu trei săli de operație complet modernizate, așa cum trebuie să arate o sală de operație pentru anul 2016. O renovare completă ca acum nu s-a realizat în sălile de operație de când este spitalul. S-au făcut tot felul de reparații, s-a mai schimbat o țeavă, s-a mai tras o zugrăveală, dar o renovare completă, de schimbare a instalațiilor electrice, sanitare, nu s-a mai făcut”, a explicat Marius Craina.
Potrivit managerului Spitalului Județean Timișoara, renovarea unei singure săli de operație costă peste 50.000 euro. Banii au fost alocați de Consiliul Județean Timiș, care administrează clădirea în care-și desfășoară activitatea „Județeanul”. „Din punct de vedere financiar, a fost anul în care CJ Timiș a alocat sume nemăsurate. Practic, tot ce a avut nevoie spitalul și tot ce s-a putut lucra s-a alocat. Noi nu putem închide decât un anumit procent din spațiile alocate unei secții, pentru că nu putem opri activitatea medicală.
Degeaba avem bani, pentru că niciodată nu o vei putea închide în totalitate, tot timpul s-a mers pe bucăți, pentru a nu perturba activitatea medicală”, a mai precizat Marius Craina.

  Proiect de lege: Internet gratuit in toate parcurile, pietele, scolile si bisericile din sate si orase mici

Sursa: www.pressalert.ro / Foto: www.frontrunnermagazine.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici