Din arhivă / mandri.ro

Un tânăr a furat bani, haine şi un Cadillac de la o familie din Şiria

Un tânăr bănuit de furt a fost prins poliţiştii din Şiria. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că în perioada 18 decembrie 2015- 9 ianuarie, tânărul, de 20 de ani, din judeţul Timiş, ar fi pătruns prin efracţie într-un imobil din localitatea Şiria, de unde ar fi sustras un televizor şi mai multe articole de îmbrăcăminte iar din curtea locuinţei ar fi sustras un autoturism Cadillac Escalade, în valoare de aproximativ 30.000 de dolari.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat autoturismul sustras, abandonat pe Calea Aurel Vlaicu din municipiu.

Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi furt în scop de folosinţă. Cercetările continuă.

Etichete · bani · casa · furt · masina

Comentarii

Fii primul care comentează.

Comentariile pot apărea imediat. Mesajele semnalate de filtru sunt verificate de redacție.