Un oraș a rămas fără poliţişti rutieri după ce mai mulți agenți au fost arestați preventiv

rut

Tribunalul Mureș a dispus, miercuri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor șapte agenți ai Poliției Rutiere Reghin, urmăriți penal pentru infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și fals intelectual, toate în formă continuată.

Șase dintre polițiști au fost arestați preventiv pentru luare de mită, abuz în serviciu și fals intelectual, toate în formă continuată, iar unul pentru luare de mită, complicitate la abuz în serviciu și complicitate la fals intelectual, toate în formă continuată.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Mureș, Veronica Țambrea, încheierea nu este definitivă și poate fi atacată cu contestație.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș i-a reținut, în urmă cu o zi, pe cei șapte agenți de poliție, ocazie cu care a pus în mișcare acțiunea de urmărire penală împotriva acestora.

În data de 18 aprilie, ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) — Serviciul Județean Anticorupție (SJA) Mureș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș au efectuat 11 percheziții, dintre care una la sediul Poliției Municipiului Reghin, pentru probarea unor infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și fals intelectual.

Potrivit unui comunicat de presă dat publicității la acea dată de DGA-SJA Mureș, în cauză erau vizați șapte agenți de poliție din cadrul Biroului de Poliție Rutieră, asupra cărora exista suspiciunea că, din 2015 și până în prezent, ar fi pretins și primit diverse sume de bani de la conducători auto pentru a nu aplica măsurile legale în cazul unor abateri constatate în trafic.

 

Sursa:realitatea

 

 

Categorie: mandri.ro
Tags: arest, politisti, rutieri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici