Un nou sistem în spitalele din România: Pacienţii pot anunţa mult mai uşor dacă li s-a cerut mită

mita medic

Zece secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia au fost dotate cu aparate prin care pacienţii pot anunţa dacă personalul medical le-a cerut mită şi dacă au fost mulţumiţi de serviciile primite în timpul internării.

Potrivit managerului Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, Diana Mârza, instalarea aparatelor în cele zece secţii ale unităţii medicale face parte din procesul de certificare pentru implementarea sistemului de management anti-mită.

„Implementarea acestui sistem vizează toate palierele şi domeniile de activitate, cu scopul de a reduce eventuale practici incorecte, în relaţie cu pacienţi, furnizori sau colaboratori. Unul dintre primii paşi în acest sens a fost instalarea de aparate prin care pacienţii pot să îşi exprime opinia într-un mod simplu şi rapid cu privire la serviciile primite sau prin intermediul cărora pot să comunice dacă li s-au solicitat bani sau atenţii de către personalul medico-sanitar.
Acestea se află în zece dintre secţiile spitalului, urmând a fi mutate în altele, la anumite perioade de timp”, a declarat managerul spitalului.
Întrebările la care bolnavii trebuie să răspundă sunt: „Vi s-au solicitat bani sau atenţii de către medici sau asistente medicale?” şi „Care este impresia dumneavoastră generală despre spitalul nostru?”.

Astfel, la prima întrebare pacienţii pot răspunde cu „da” sau „nu”, iar la a doua pot alege de pe o scală de la 1 la 5, cu emoticoane, de la foarte nemulţumit la foarte mulţumit.

„Cinci dintre aparate conţin prima întrebare, iar celelalte cinci cea de-a doua, însă este de precizat că aparatele vor fi mutate de pe o secţie pe alta, astfel încât pacienţii, indiferent de secţia pe care sunt trataţi, să aibă posibilitatea, dacă doresc, să răspundă”, a declarat Diana Mârza.

  „Europenele” din Franța se văd în România la PRO TV și Dolce

Ea a mai explicat că persoanele care răspund la aceste două întrebări rămân anonime şi implicit răspunsurile lor confidenţiale, iar datele sunt analizate prin prelucrare statistică la nivel de secţie şi/sau spital.

Categorie: mandri.ro
Tags: aparate, doctori, mita, pacienti, spitale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici