Un copil decedat la Iaşi a salvat viaţa altuia din Craiova

copil 1

Inima unui adolescent de 15 ani aflat în moarte cerebrală a salvat viaţa unui alt tânăr, de 16 ani, care a fost suspus cu succes unei operaţii de transplant. Inima a fost prelevată la Iaşi şi transplantată la Târgu Mureş, unui copil din Craiova.

Șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș, dr. Horațiu Suciu, a anunțat sâmbătă efectuarea cu succes a unui nou transplant cardiac, de această dată unui adolescent din Craiova, în vârstă de 16 ani, care a beneficiat de un cord provenit de la un tânăr care și-a pierdut viața la Iași, în urmă cu o noapte.

“Am început anul 2016 cu un avânt care ne dă speranțe, astăzi am făcut al treilea transplant cardiac din acest an și suntem foarte bucuroși. Și aceasta nu numai pentru că am mai avut o intervenție deosebită, ci pentru că prin această intervenție am mai dat o șansă unui copil de 16 ani, și implicit familiei acestuia, la o viață mai bună calitativ și, evident, mult mai lungă. Este vorba despre un pacient cu insuficiență cardiacă cu internări repetate în serviciul de cardiologie pediatrică, a cărui evoluție era nefavorabilă în mod evident. Din fericire a apărut un cord disponibil, care a fost prelevat în cursul nopții și dimineții de către o echipă din clinica noastră, care s-a deplasat la Iași pentru a-l preleva. Echipa condusă de dr. Cosmin Opriș a reușit să ne ofere un cord foarte bun, pe care l-am implantat și operația a decurs fără probleme”, a declarat dr. Suciu, citat de Agerpres.

Doctorul s-a declarat încântat de rezultat și a ținut să mulțumească familiei adolescentului care și-a pierdut viața la Iași, un adolescent de asemenea de 16 ani, pentru că a trecut peste necaz și a dat o șansă la viață altui copil.

  Rămânem în viață la Euro, dar jocul a scăzut față de „duelul” cu gazdele: România - Eveția 1-1

“Suntem mulțumiți atât de rezultat, cât și de faptul că am putut să operăm un copil, intervențiile acestea la grupa de vârstă pediatrică sunt mult mai rare, pentru că și donarea este mai problematică în acest situații, dar ne bucurăm pentru copil, pentru familia lui. Doresc să aduc mulțumiri familiei care, deși a avut o pierdere, a înțeles că prin acest gest deosebit au putut salva viața altui copil. Le mulțumesc și colegilor din Iași care au coordonat activitatea de prelevare, SMURD care a facilitat transportul cordului până la Târgu Mureș și întregii echipe pe care am condus-o în cursul intervenției de astăzi”, a arătat dr. Horațiu Suciu.

Potrivit acestuia, adolescentul operat este din Craiova, este în evidențele IUBCvT Târgu Mureș de mai mult de 2 ani, fiind diagnosticat cu cardiomiopatie restrictivă.

“Această afecțiune determină insuficiență cardiacă și o afectare severă a calității vieții, care duce la internări repetate și apoi la deces. Ultima internare a copilului a fost de durată și, cum spuneam, acest cord a venit ca o salvare în adevăratul sens al cuvântului”, a precizat dr. Suciu.

Dr. Opriș Cosmin, coordonatorul echipei de prelevare din Târgu Mureș, a declarat presei că a participat la Iași la o prelevare multiplă de organe, de la un adolescent care a decedat în urma unui accident rutier, cordul fiind adus la Târgu Mureș, un rinichi a rămas la Iași, iar un rinichi și ficatul au ajuns la București.

Medicii din Iaşi au prelevat sâmbătă mai multe organe interne ale unui copil de 15 ani, aflat în moarte cerebrală, în vederea transplantului către pacienţi aflaţi pe liste de aşteptare.

sursa: www.romaniatv.net;

Categorie: mandri.ro
Tags: copil decedat, copil salvat, inima, prelevare, transplant

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici