După câtiva ani, Florin a devenit directorul discotecii.„Sincer să fiu a fost greu, dar nu imposibil. Nu lucrul era greu, ci colegii  îmi făceau probleme, deoarece nu erau prea bucuroşi că eu am fost favorit”, mai spune arădeanul.

Cinci ani mai târziu Christian Florin Barbu şi-a creat propria lui societate. De atunci se ocupă de organizări evenimente. Prinţesa Minnie de Beauvau-Craon l-a remarcat într-o seara când a mers ca DJ la ea la castel.
„Mi-a spus că pe mine mă vrea în exclusivitate. Am rămas uimit. A doua zi regizorul de la castel m-a sunat să îmi spună vestea minunată. Alt capitol al vieţii mele se scrie într-un cadru deosebit. Castel imens cu grădină. Celalţi DJ erau furioşi pe mine. Credeau că am dat şpagă, da eu am ajuns acolo la invitaţia prinţesei”, specifică Florin.

În anul 2006, Florin a cumpărat o licenţă de concurs de frumuseţe Miss Nancy. Arădeanul spune că la început aceast concurs de frumuseţe a fost ceva foarte confidenţial şi nu era cunoscut pe planul local şi regional. Începând din anul 2007 a angajat un coregraf şi a dat altă faţă concursului.

  Gala Campionilor, pe ultima sută de metri. Au fost prezentaţi pugiliștii

Arădenul călătoreşte prin toată lumea FOTO arhivă personală

„Candidatele rămâneau şase luni la noi pentru pregătirea unui spectacol artistic adevărat. Coregraful alegea o temă şi după ea noi organizam un spectacol. Cele mai bune sesiuni le-am făcut în anii 2011 şi 2012 unde aveam un buget anual de aproape 50. 000 de euro”, afirmă Christian Florin Barbu.

Acesta mai mărturiseşte că între timp a descoperit Multi-level marketing (MLM) şi şi-a dat seama că există posibilitatea să reuşeşti când ajuţi pe alţii să reuşească.

„Am găsit în această activitate o posibilitate enormă de dezvoltare personală. În anul 2011 am creat societatea Bio Wellness. Această societate are ca scop dezvoltarea reţelelor de distribuţie din vânzare directă. În  anul 2013 am fost premiat de către patronul nostru la Cannes ca fiind al patrulea lider mondial. Această activitate mi-a permis să mă descoper. Şi mai ales să descopere calităţi şi părţi din mine pe care nu le ştiam că există. Prin altă parte în afară de avantajele personale există avantaje financiare şi în natură. Am vizitat foarte multe locuri din lumea întreaga. În urmă cu doi ani am fost solicitat de către câteva persoane în România să aduc acasă la mine această activitate. BioWellnessRomania s-a născut acum doi ani în luna mai. Activitatea este în creştere constantă. Noi ne adresăm iubitorilor de produse biologice sau cu ingrediente care vin din agricultura biologică”, mai adaugă Florin.

Florin vine în România la seminarii FOTO arhivă personală

Acesta spun că nu crede că se va întoarce să locuiască în România, dar afirmă că vrea să transmită tot ceea ce a învăţat tuturor celor care vor să creeze sau să realizeze ceva. El spun că tot este posibil şi că deşi de cele mai mult ori nu sunt circumstanţe favorabile se poate reuşi.

Săptămâna viitoare, Florin se va afla în România unde va susţine două seminarii, unul la Arad şi celălalt la Sighetul Marmaţiei.

Cei care doresc detalii despre activitatea lui pot accesa linkul https://www.youtube.com/channel/UCrmoM63_JgmnncqwLTZwTFA

Sursă: Adevărul