UE a introdus taxe pentru importurile din SUA

Drapeau UE 042005

Uniunea Europeană a introdus de vineri taxe pentru importurile din SUA, o contramăsură faţă de taxele impuse de Donald Trump anterior, în timp ce Jean-Claude Juncker a lansat un nou atac la adresa preşedintelui american, transmite News.ro.

Tsipras Speaks At EU Parliament
Foto: Guliver/GettyImages

Taxele vor fi impuse pentru bunuri valorând în total 2,8 miliarde de euro şi vor intra în vigoare de vineri.

Taxele de 25% sunt valabile pentru produse precum whisky, motociclete şi sucul de portocale.

De asemenea, taxe de 50% au fost introduse pentru produse precum încălţămintea, anumite tipuri de îmbrăcăminte şi maşinile de spălat.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că taxele impuse de SUA asupra UE sunt „împotriva logicii şi istoriei” şi că „răspunsul UE trebuie să fie clar dar măsurat”.

El a adăugat, vorbind în faţa parlamentului de la Dublin: „Vom face ce trebuie să facem pentru a proteja” Uniunea Europeană.

În paralel, India a crescut taxele pentru 29 de produse importate din SUA drept răspuns la măsurile lui Trump.

Noile taxe ale Indiei vor intra în vigoare de la 4 august şi vor afecta importurile de migdale, nuci şi năut.

Administraţia lui Trump a anunţat în martie că va introduce taxe de 25% pentru importurile de oţel şi 10% pentru cele de aluminiu. Aceste taxe au intrat în vigoare începând cu 1 iunie scrie digi24.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: sua, taxe, ue

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici