Turiștii vor fi despăgubiți dacă firma de turism dă faliment

christian tour main

Turiştii îşi vor putea recupera toţi banii, începând de anul viitor, dacă agenţiile de unde au achiziţionat pachetele turistice vor intra în insolvenţă sau în faliment, odată cu înfiinţarea unui fond mutual de garantare, a precizat Alin Burcea, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.

 

„Am încercat câţiva ani să discutăm cu companiile de asigurări, care au ele însele probleme şi nu sunt interesate de temă, şi singura formulă pe care am găsit-o este fondul de garantare”, a spus Burcea. Potrivit lui, toate agenţiile de turism din România vor contribui cu o sumă de bani la acest fond.

 

„Probabil că intrarea va fi de câteva mii de euro, după care se va plăti o sumă anuală, astfel încât să se facă un fond de garantare care, la 1.500 de agenţii, probabil va fi de câteva milioane de euro. Nu ştiu în ce măsură vom putea îndeplini directiva europeană potrivit căreia toate sumele încasate să fie garantate”, a mai spus șeful ANAT.

 

ANAT a comandat un studiu şi, pe baza acestuia, va propune o variantă Autorităţii Naţionale de Turism şi Autorităţii de Supraveghere Financiară. Fondul mutual de garantare a agenţiilor de turism nu va fi aplicat retroactiv, ci din momentul în care va intra în vigoare.

„Vrem, nu vrem, trebuie să intre în vigoare pe parcursul acestui an, pentru că România se află sub ameninţarea unei proceduri de infringement dacă nu o rezolvăm până la finele anului. Cred că va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2017. Păgubit înseamnă un turist care a achitat nişte bani la o agenţie, iar agenţia respectivă intră în insolvenţă sau în faliment. Orice sumă se va recupera, însă vom limita suma totală la un milion de euro per agenţie în primă instanţă”, a mai spus preşedintele ANAT.

  Veniturile din investiții sub 12 salarii minime au fost scutite de plata CASS

 

În ultimii şapte ani, au fost câteva sute de turişti afectaţi de faptul că agenţiile de unde îşi cumpăraseră pachete turistice au dat faliment, a completat el.

Categorie: mandri.ro
Tags: bani, despagubire, faliment, Turism, vacanta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici