Trei copii, duși la spital după ce Serghei Skripal le-a dat pâine să hrănească rațele, fără să știe că fusese otrăvit

Screen Shot 2018 03 25 at 13.36.00

Trei copii care au intrat în contact cu Serghei Skripal au fost duși la spital pentru ca autoritățile să verifice dacă viața le este pusă în pericol.

Fostul agent rus le-a oferit copiilor pâine ca să hrănească rațele, fără să știe că fusese otrăvit cu un agent neurotoxic.

Este vorba despre trei băieți. Ei au fost duși la spital, unde li s-au făcut analize, după ce au intrat în contact cu fostul spion. Potrivit Sunday Mirror, unul dintre copii ar fi mâncat din pâinea oferită de Skripal.

Medicii se tem că cei trei copii ar putea să fie și ei contaminați cu novichok, un agent neurotoxic, folosit pentru otrăvirea lui Skripal și a fiicei sale în vârstă de 33 de ani, Yulia. Incidentul a fost confirmat și de Ministerul Sănătății din Marea Britanie.

Potrivit sursei citate, copiii voiau să hrănească rațele din Parcul Avon, situat în centrul orașului Salisbury.

„Una e să încerce cineva să-l ucidă pe Skripal, dar este altceva să fie implicați copii. Aceștia ar fi putut fi și ei otrăviți. Asta ne arată că oricine a recurs la acest gest, nu a fost preocupat de cine își va mai pierde viața”, a spus o sursă de securitate citată de Mirror.

Anchetatorii continuă să analizeze zona, în căutare de probe. În acest context, consilierul local Ricky Rogers a precizat: „E un parc foarte frecventat. Sunt copii acolo de la 10 dimineața la 5 după-amiază.”

La rândul său, Philip Ingram, un fost ofițer de informații militare, a lansat un avertisment: „Asta înseamnă că încă există cineva care are o mare cantitate din această substanță. Ar putea fi oriunde, ar putea să lase substanța într-o stație sau să o arunce în curtea unei școli.”

Peste 250 de ofițeri antitero au fost desemnați să se ocupe de această anchetă. Astfel, autoritățile au contactat cel puțin 100 de persoane despre care au bănuieli că a intrat în contact cu fostul agent, cerându-le să meargă la spital pentru analize.

  Cel mai iubit cuplu de la Hollywood se desparte. Angelina Jolie și Brad Pitt își spun adio după 11 ani de căsătorie

„De la acest incident, am contactat mai multe persoane pentru verificări medicale, dar se pare că sunt sănătoase”, a spus Dr. Jenny Harries, reprezentantă a Ministerului Sănătății din Marea Britanie.

Printre cei afectați de agentul neurotoxic a fost și polițistul Nick Bailey, primul care a ajuns la fostul spion și fiica sa, după ce au fost găsiți în stare de inconștiență pe o băncuță dintr-un centru comercial.

„Îmi dau seama că viața mea nu va mai fi nicicând la fel”, a spus Nick Bailey noteaza stirileprotv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici