Traian Băsescu, acuzații la adresa președintelui: Îl văd ca un om ascuns, gata totdeauna să facă lucruri în interesul lui, nu în interes public. A făcut multe vizite, niciuna n-a avut vreun miez

Traian Basescu2

La un an de la mandat, Klaus Iohannis s-a ales cu atacuri dure din partea fostului președinte Traian Băsescu.

Acesta a criticat deplasările oficiale în străinătate ale lui Iohannis, pe care le-a calificat drept vizite de prezentare, lipsite de miez.

Și atitudinea actualului lider de la Cotroceni îl deranjează pe președintele Mișcării Populare.

Klaus Iohannis dă dovadă de o șiretenie pe care de multe ori a pus-o în slujba interesului său personal, acuză Băsescu. în colimatorul fostului șef de stat a intrat și bugetul lui Dacian Ciolos.

“Atributul primordial al președintelui României ține pe de o parte de politică externă și pe de altă parte de securitate. A făcut multe vizite, niciuna n-a avut vreun miez, pur și simplu au fost vizite de prezentare. A fost în Polonia. Eu am semnat în 2009 parteneriat strategic cu Polonia care viză cooperare pe chestiuni de securitate, cooperare pe dezvoltare regională. Nu mai era Băsescu, venise Iohannis trebuia să scoată cel puțin o foaie de parcurs a acestui parteneriat strategic, nu? Nu s-a întâmplat asta, au fost vizite sterpe”, a spus fostul șef al statului.

Nu au fost singurele critici aduse actualului președinte. Iohannis este văzut de fostul lider de la Cotroceni, Traian Băsescu, drept un om pentru care primează interesul personal.

“Îl văd ca un om ascuns, gata totdeauna să facă lucruri în interesul lui, nu în interes public. Deci premierul de la Grivco, vă aduc aminte cum l-a desființat într-o noapte pe Crin Antonescu, deci are o șiretenie pe care nu o folosește în interes național, dar pentru el o folosește extraordinar de bine”.

  Se redeschide bazinul acoperit Delfinul

Întrebat dacă în acest an există și un lucru remarcat că fiind pozitiv, Băsescu a răspuns “categoric da. A reușit să instaureze liniștea pe care și-o dorea Ion Iliescu”.

Fostul președinte a avut cuvinte grele și la adresă bugetului guvernului tehnocrat al lui Dacian Cioloș.

“Dacă bugetul făcut de Ponta ar fi o rochie, ce a adăugat la rochia asta domnul Ciolos? Vă spun eu: o crăpătură în fund!”

Sursa: www.b1.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: basescu, cotroceni, mandri aradeni, politica, presedinte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici