Toate telefoanele din România vor avea acest sistem integrat. Anunţul făcut de Guvern

arafat 95738300

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) Raed Arafat susţine că ar putea fi emis un act normativ prin care să impună Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) să scoată o decizie ca în România să fie importate doar telefoane cu sistemul Ro-Alert activat. Arafat a spus că în perioada următoare va fi lărgită aria sistemului, astfel încât acesta să fie conectat şi cu mass-media şi alte mijloace, precum aplicaţia DSU.

“Este o discuţie cu cei care importă terminalele telefonice, ca să ne asigurăm că de la un anumit moment toate terminalele care se importă în România să aibă în ele sistemul activat. La acest moment există un procent care este activat şi există un procent mai mare care este neactivat. Acolo vom lucra pe activarea prin anumite coduri şi aici o să colaboreze STS cu cei de la telefonie mobilă, iar de la un moment, printr-un act normativ, sperăm să ajungem ca ANCOM să scoată decizia prin care nu se mai importă telefoane în România decât cu sistemul activat, gata să primească mesajele”, a declarat luni Raed Arafat, la vinalul przentării raportului de bilanţ al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă pe 2017.

Arafat a adăugat că urmează să fie lărgită aria sistemului, iar mesajele de avertizare să fie preluate inclusiv de mass-media şi de aplicaţia DSU.

„În perioada următoare va fi lărgită sfera sistemului şi aici cel mai probabil ne vom îndrepta spre fondurile europene. Pe lângă mesajele care vin direct pe telefoane, gândirea noastră este să interconectăm sistemul  şi cu mass-media şi cu alte mijloace şi cu aplicaţia DSU, ca un mesaj care pleacă pe telefon să plece şi pe alte surse de informarea populaţiei. De aici doamna ministru (n.r., Carmen Dan, ministrul de Interne) a zis că implementarea reală durează şi va mai dura încă vreo doi-trei ani, cât a luat în alte ţări, dar sistemul urmează să fie funcţional începând cu anul acesta”, a mai spus Arafat.

  Raluca Turcan ia în calcul repetarea anului școlar!

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a început testările pentru implementarea sistemului de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă “RO-ALERT” la sfârşitul anului trecut. În zonele unde s-au făcut verificări pe terminalele conectate la reţelele operatorilor de telefonie mobilă au apărut notificări cu mesajul “Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului RO-ALERT”.

Acest sistem va permite informarea rapidă a cetăţenilor aflaţi în zonele cu risc major de dezastre scrie romaniatv.net

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici