Timișoara-Budapesta-Viena, cel mai modern tren de mare viteză din Europa, a fost inaugurat! După trei secole și trei miliarde de euro cheltuite VIDEO

Tren

Chiar în anul 2016, când Banatul aniversează trei secole de la eliberarea de sub dominația otomană și începutul exploatării riguroase și disciplinate de către habsburgi, la Timișoara a fost inaugurată linia feroviară de mare viteză care leagă orașul de pe Bega de capitala de odinioară a Imperiului, Viena, via Budapesta.

Primul tren de mare viteză Timișoara – Viena, construit integral de compania Siemens, a plecat vineri la ora 8 și 45 de minute din gara Timișoara Nord, avându-i la bord pe oficialii orașului și ai județului, cooperativa locală de presă, atașații culinari, orchestra filarmonicii Banatul, echipa de fotbal ACS Poli, și a parcurs distanța de 544 de kilometri în doar 2 ore și 45 de minute!

După efectuarea controlului grăniceresc la gardul maghiar, trenul a mai făcut o singură haltă, în gara Keleti din Budapesta, unde delegația română a fost așteptată de premierul  Victor Orban, care a ținut neapărat să-l cunoască personal pe primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

Cei doi lideri au avut o scurtă întrevedere tête-à-tête  la șaormeria de pe peron, paza întâlnirii fiind asigurată de serviciul maghiar de securitate și de șoferul primarului Robu, Vasile.

Trenul a pornit apoi în uralele călătorilor de pe peron (majoritatea migranți) spre gara centrală, Hauptbahnhof, din Viena, unde delegația condusă de Nicolae Robu era așteptată, cu covrigi și sare, de însuși primarul capitalei austriece, dr. Michael Häupl.

După ce s-a îmbrățișat cu primarul Robu, căruia i-a mărturisit că îl învidează pentru că a reușit prin proiectele implementate să aducă Timișoara la nivelul de acum 300 de ani, primarul Vienei a invitat delegația bănățeană la un prânz cu șnițel vienez și ștrudel cu mere – mai puțin echipa de fotbal aflată la regim impus de noul antrenor Grigoraș, la sugestia ofițerului de presă Levente Balint, băieții fiind mobilizați la două ture de alergare pe Ringstrasse.

  Centenarul sfârşitului Primul Război Mondial: Lideri din toată lumea, la Paris/ Putin şi Trump s-au salutat când au ajuns la ceremonie | VIDEO

Revenind la trenul de mare viteză, trebuie spus că proiectul a costat circa 3 miliarde de euro, fondurile provenind dintr-un grant norvegian și din sposnorizări private obținute prin șarm personal de primarii celor trei orașe interconectate.

Pentru publicul larg, trenul va efectua începând cu data de 31 aprilie, câte două curse regulate pe ruta Timișoara Nord-Budapesta Keleti-Viena Ostbanhhof și retur, cu plecare la ora 8,45 din Timișoara, respectiv la ora 19,15 din Viena. Tariful unic pentru o călătorie pe întregul traseu este de 19 euro, cu reduceri substanțiale pentru grupuri, cupluri, elevi, sudenți, miltari, șomeri și pensionari.

Sursa: www.timisoarastiri.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici