15 iulie 2018
În urma unei proceduri de achiziţie prelungite din cauza contestaţiilor, firma câştigătoare a început lucrările din cadrul proiectului „Modernizare străzi în oraşul Pecica, judeţul Arad”. Investiţia se realizează în cadrul Programului…
18 ianuarie 2018
Unii arădeni se plâng în continuare de străzile pe care locuiesc, deoarece spun ei ori de câte ori plouă devin impracticabile. „Să ne mândrim că suntem locuitori ai orașului Arad, dar când strada pe care locuiești nu are canalizare iar…
6 octombrie 2017
Un cangur care aparţinea circului de la marginea Timişoarei a fost în libertate timp de câteva zeci de minute. Acesta a fost filmat în data de 30 septembrie pe Calea Aradului, ţopăind pe lângă maşinile din trafic. Cangurul a scăpat de la…
29 iunie 2017
“În perioada următoare, vor intra în reabilitare câteva străzi importante din Micălaca. Cu mai multe ocazii, am stat de vorbă cu oamenii din cartier, ei aşteaptă demararea unor lucrări absolut necesare. Sunt convins că nu vor fi…
20 iunie 2017
România chiar este de poveste şi se poate lăuda cu un oraş cu străzi pavate cu aur. Este vorba de Baia Sprie din judeţul Maramureş. Aici s-a extras aur de pe timpul dacilor, fiind o zonă liberă de ocupaţia romană. Cea mai prolifică…
1 mai 2017
Până în data de 2 mai a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Arad va acţiona cu 665 poliţişti şi 200 de autospeciale, în cadrul dispozitivelor instituite pentru asigurarea ordinii și liniștii publice. Astfel, din totalul polițiștilor…
28 februarie 2017
Primăria Municipiului Arad demarează acțiunea „Curățenia de primăvară 2017“. În perioada 2 martie – 13 aprilie în cartierele de pe raza municipiului, echipele edilitare vor efectua lucrări de întreţinere a spaţiilor verzi pe domeniul…
23 decembrie 2016
Peste 400 de polițiști arădeni vor fi la datorie, în perioada 24-26 decembrie, pentru ca cetățenii să se bucure în liniște și siguranță de Sărbătoarea de Crăciun. Inspectoratul de Poliție Județean Arad va acţiona cu 463 poliţişti şi 107…
25 noiembrie 2016
Polițiștii postului de poliție Covăsânț au depistat ieri în trafic, un bărbat care a săvârșit mai multe infracțiuni la regimul circulației rutiere. Polițiștii postului de poliție Covăsânț au depistat ieri în trafic, pe raza aceleiași…
24 noiembrie 2016
Polițiștii Biroului Rutier au depistat ieri în trafic, un bărbat care conducea sub influența alcoolului. Polițiștii au depistat în trafic, pe strada Gladiatorului din municipiu, un bărbat de 65 de ani, în timp ce conducea un autoturism,…
12 octombrie 2016
Un urs de mari dimensiuni care a fost văzut miercuri dimineaţă în centrul oraşului Sibiu a fost prins într-o curte, la distanţă foarte mare de locul în care a fost zărit prima dată. UPDATE 08.50 După aproape două ore de căutări, ursul a…
5 septembrie 2016
Arădenii nu reușesc să se lepede de obiceiul de a oferi bani cerșetorilor care împânzesc orașul. O dovadă în plus a fost oferită astăzi de polițiștii locali din cadrul Serviciului de Ordine și Liniște Publică I care l-au depistat și…
6 iulie 2016
Reprezentanții Primăriei Arad anunță că edilul Gheorghe Falcă împreună cu responsabilii din aparatul tehnic al instituției au discutat în această dimineață cu reprezentanții firmei care a execută reabilitarea străzilor din cadrul…
24 iunie 2016
Luni 27.06.2016 Partizanilor, Gelu, Pescarilor, Grădina Poştei, Cehov, Crasna, Egalităţii, Doinei, Odobescu, Tocilescu, Buciumului, Rândunicii, Vezuviu, D. Zamfirescu, I. Minulescu, I. Agârbiceanu, Romaniţei, Păpădiei, Vărădiei, Rozelor,…
12 iunie 2016
Ploaia din această după amiază a inundat municipiul Arad. Mai multe străzi au devenit impracticabile. Pentru eliminarea apei este nevoie de intervenţia pompierilor. În momentul d efaţă se intervine pe strada Şezătorii, Cameliei, Meşteru…
1 aprilie 2016
hARmony este un festival international de muzică de stradă, organizat în premieră la Arad, în perioada 31 mai – 4 iunie 2016, de Asociația C.E.A.S., în parteneriat cu Centrul Municipal de Cultură Arad. Evenimentul se înscrie în demersurile…
19 martie 2016
Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, E.ON Distribuţie România anunţă că este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, luni, 21 martie 2016, începând cu ora 9.00, pe următoarele…
18 martie 2016
Un accident de circulaţie a avut loc vineri dimineaţă în municipiul Arad, la intersecţia străzilor Nicolae Bălcescu cu Decebal, în apropierea restaurantului Picasso. Acesta s-a datorat neacordării de prioritate, iar autoturismele implicate…