10 septembrie 2024
Ministrul de interne al Germaniei, Nancy Faeser, a ordonat reinstaurarea controalelor la pașapoarte la toate granițele terestre, în încercarea de a reduce semnificativ numărul celor care intră în țară fără viză, au informat surse…
31 iulie 2018
Programul de lucru cu publicul al Servicului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Arad a fost prelungit până pe 31 august, în intervalul ora 8.30-18.30, în fiecare zi, de luni până vineri. Măsura a fost…
28 iulie 2018
Şeful Direcției Generale de Pașapoarte, comisar-şef de poliţie Toancă Mirel, a susținut, astăzi, o declarație de presă, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, cu privire la măsurile luate pentru eficientizarea activității de eliberare…
24 iunie 2018
Numărul de pașapoarte eliberate anul trecut în municipiul București a fost de circa 260.000, cu 55.000 mai mult decât în 2016. În primele 5 luni ale acestui an, numărul de pașapoarte eliberate în Capitală a fost deja de aproape 136.000,…
11 mai 2018
Reprezentanții Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Arad informează cetățenii români cu privire la câteva aspecte organizatorice pentru sezonul estival 2018: Cetățenii români pot solicita…
9 februarie 2018
Prefectura a demarat un program online prin care cei interesați de preschimbarea pașapoartelor să se poată programa în timp util pentru depunerea documentelor necesare preschimbării solicitate „Cetățenii interesați de preschimbarea…
5 august 2017
Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, estimează un orizont de timp de 1-2 ani pentru ridicarea vizelor necesare românilor care vor să călătorească în Statele Unite. [Imagine în verificare] Foto: mae.ro [Imagine în verificare] [Imagine în…
20 martie 2017
Un bărbat şi-a dat astăzi foc în faţa Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Arad. A făcut acest gest, deoarece nu i s-a eliberat un paşaport nou. El ameninţa că îşi dă foc, iar în momentul în care un…
3 august 2016
În perioada ianuarie-iulie 2016 au fost eliberate peste 650.000 de paşapoarte, cu 19 la sută mai multe decât în primele şapte luni din 2015, anunţă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). De asemenea, a crescut cu 17 la sută şi numărul…
6 iulie 2016
MAI diversifică modalitățile de plată a taxelor pentru eliberarea pașapoartelor și a permiselor de conducere, acestea putând fi achitate prin Internet Banking, virament bancar, mandat poștal sau în numerar. Menționăm că plata în numerar a…
5 iulie 2016
Arădenii care vor să le fie eliberate paşapoarte sau permise de conducere, ori vor să le fie reînnoite, pot achita taxele pentru acestea prin Internet Banking, virament bancar, mandat poştal sau în numerar, odată cu intrarea în vigoare a…
22 iunie 2016
O reţea infracţională internaţională a permis intrarea a mii de imigranţi ilegali, din Rusia, Ucraina şi Europa de Est, în Marea Britanie, folosind paşapoare româneşti false, arată o anchetă jurnalistică a The Times, scrie News.ro.…
4 mai 2016
Regulile de obținere a pașaportului sau cazierului judiciar au fost simplificate din această lună, de către conducerea Ministerului de interne. Astfel, orice român își poate face pașaport de la orice serviciul comunitar din țară, nu doar…