Mândri.ro / Arhivă

gaz

25 octombrie 2018

OMV Petrom renunță pentru moment la investiția din Marea Neagra

OMV Petrom deţine, alături de gigantul american ExxonMobil, concesiunea perimetrului de gaze naturale din Marea Neagră Neptun Deep, cea mai mare descoperire comercială de gaze din offshore-ul românesc. Publicaţia Profit.ro scrie că şeful…

31 martie 2017

Comuna Fântânele rămâne fără gaz!

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de transport al gazelor naturale de către compania Transgaz, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, marți, 4 aprilie a.c., începând cu ora 8.00 , în…

29 decembrie 2016

Pericol de explozie într-un bloc din municipiul Arad

Pompierii arădeni au fost chemaţi să intervină într-un bloc situat în zona Traian din municipiul Arad. Locatarii au anunâat autorităţile că se simte miros puternic de gaz. Este vorba despre locatarii unui bloc de pe strada Patria, Blocul…

28 decembrie 2016

Arădenii rămân joi fără gaze naturale

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, E.ON Distribuţie România este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, joi 29 decembrie a.c., începând cu ora 9.00, pentru consumatorii de pe…

14 mai 2016

Posibila scumpire a gazelor, subiect de dezbatere în mai 2016

Antena 3 discuta în mai 2016 o eventuală majorare a prețului gazelor în contextul calendarului de liberalizare. Materialul combina surse oficiale nenominalizate cu explicațiile oferite de președintele ANRE, Niculae Havrileț. Acesta lăsa…

19 martie 2016

Se întrerupe gazul pe 13 străzi din municipiul Arad

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, E.ON Distribuţie România anunţă că este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, luni, 21 martie 2016, începând cu ora 9.00, pe următoarele…

14 decembrie 2015

Sistări de gaz în Arad

Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat marți pe mai multe străzi din Arad Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie, E.ON Distribuţie România este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale,…