4 februarie 2018
Dorina Lupșe, președinte ULAL Arad, atenţionează asociațiile de proprietari că reprezentanții firmei SC RETIM Ecologic Service SA au început de câteva zile să contacteze administratorii de condominii în vederea încheierii noilor contracte…
9 octombrie 2017
In ultimele luni, furnizorii de ulitimă instanţă au trimis consumatorilor casnici de energie electrică noi contracte de furnizare a energiei, însoţite de convenţii de consum. Clienţilor li se cere să le semneze şi să le trimită înapoi…
31 iulie 2017
Ministrul Economiei, Mihai Fifor, a declarat duminică, la Abrud, că Executivul nu va reveni asupra Ordonanței nr. 4/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru care PNL a cerut sesizarea Curții…
29 mai 2017
După o perioadă îndelungată de „secetă“, 2017 pare a fi anul de graţie al infrastructurii feroviare din România. Paralel cu semnarea celor mai mari contracte de modernizare a căii ferate, proiecte în valoare totală de aproximativ 1 miliard…
17 iunie 2016
Reprezentanţii Societăţii Naționale de Medicina Familiei (SNMF) şi cei ai Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) au trimis un comunicat de presă în care se arată că: „În ciuda faptului că am solicitat de la CNAS și…