Subfinanţarea învăţământului scoate profesorii în stradă

profesori

Sindicatele din educaţie pregătesc proteste de amploare împotriva actualei guvernări, cauza principală constituind-o subfinanţarea sistemului de învăţământ. Conform liderilor sindicatelor arădene, permanenta subfinanțare a învățământului, care a avut consecințe nefaste asupra sistemului de învățământ: degradarea alarmantă a statutului social al personalului din sistem; comasarea unităților școlare – din rațiuni pur financiare – a încurajat abandonul școlar și, implicit, creșterea analfabetismului, mai ales în mediul rural, ceea ce conduce la marginalizare socială și la creşterea numărului celor care nu se pot integra pe piaţa muncii; nesigurarea unităților de învățământ cu materiale didactice moderne, menite să asigure accesul la un învățământ de calitate pentru toți elevii, indiferent de mediul din care provin.

Celelalte nemulţumiri ale dascălilor cuprinde creșterea alarmantă a numărului de agresiuni fizice și verbale asupra personalului didactic, neadaptarea conținutului programelor școlare la nevoile de formare ale elevilor și la cerințele de pe piața forței de muncă; inexistența dreptului legal al personalului didactic de predare cu o vechime efectivă în învățământ de cel puțin 34 de ani de a se pensiona la cerere, cu 3 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei, neadoptarea unor măsuri legislative care să conducă la depolitizarea funcțiilor de conducere din învățământ, inactivitatea factorilor de decizie în stoparea „fenomenului” de depășire a numărului de copii/elevi la grupă/clasă, cu mult peste cel prevăzut de art. 63 din Legea educației naționale sau supraîncărcarea activității desfășurată de personalul nedidactic.

 

Categorie: arad
Tags: educatie, greva, pichetare, profesori, subfinantare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici